După cinci zile de la descinderile în forță ale polițiștilor și procurorilor prahoveni în 18 locații, luni după-amiază, primarul comunei Ciorani a fost arestat pentru fraudarea voturilor.
Dacă la București ancheta privind presupusul furt de saci cu voturi de la alegerile locale pentru primăria sectorului 1 trenează, într-un dosar penal similar de la Prahova lucrurile s-au derulat mai rapid. Aici e vorba de o primărie de la țară, dar faptele par aceleași.
A fost reclamat furtul unor voturi chiar în seara alegerilor. Doar că în comuna Ciorani nu s-au făcut filmări.
Luni, 14 iunie, primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, şi alţi 15 inculpaţi din dosarul fraudării alegerilor locale din septembrie 2020 au fost arestaţi preventiv prin decizia Tribunalului Prahova. Magistraţii acestei instanțe au admis contestaţia procurorilor faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti, care a dispus inițial anchetarea în libertate, şi au dispus arestarea preventivă a acestor 16 persoane. O a 17-a persoană, o femeie, a primit arest la domiciliu și interdicția de a părăsi localitatea și țara.
Pe primarul Marin Voicu, instanța l-a arestat sub acuzația de săvârșirea infracţiunii de instigare la falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 47 C.pen. raportat la art. 391 alin. (1) din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (20 acte materiale) și art 77 lit a din C.pen. Restul de 15 persoane, bărbați și femei, sunt acuzate pentru falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată prev. de art. 391 alin. (1) din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C.pen. (37 acte materiale) si art. 77 lit. a) C.pen.
Ce au scos la suprafață primele informații din dosarul de la Ciorani
Primele informații despre acest dosar au fost făcute publice la data de 1 martie 2021. Atunci, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil a transmis un comunicat în care anunța că se fac cercetări în acest dosar de fraudă a alegerilor din comuna Ciorani. Se aduceau și precizări.
Procurorii din Mizil spuneau că buletinele de vot erau depozitate în arhiva Judecătoriei Mizil, care funcţionează într-o clădire proprietate a Primăriei Mizil, iar acestea au fost furate în seara zilei de 8 februarie.
Abia la data de 23 februarie, Poliția a fost sesizată asupra acestui furt. Ancheta în acest dosar vizează „săvârşirea faptelor de violarea sediului profesional şi sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară”.
Procurorii de la Parchetul Mizil aveau suspiciuni cu privire la faptul că, la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 organizate în Ciorani, s-au falsificat înscrisuri cu privire la rezultatul alegerilor. La un moment dat, dosarul a fost preluat de Parchetul Curții de Apel Ploiești care trebuie să stabilească dacă s-a comis frauda electorală și cum s-au furat sacii cu voturi în 8 februarie 2021. Iar acțiunile acestor procurori s-au concretizat prin arestarea primarului Marin Voicu și a presupușilor complici.
Marin Voicu, primar PNL de 21 de ani
Marin Voicu este primar liberal în comuna Ciorani din județul Prahova din anul 2000. El a câștigat, la alegerile din septembrie 2020, al șaselea mandat pentru funcția de primar al localității Ciorani.
Anchetarea lui a survenit în urma unei plângeri din 23 februarie, care atenționa organele de anchetă că s-au comis fraude la alegeri și că au dispărut saci cu voturi.