PRIMA ZI DE CREŞĂ pentru fetiţa aruncată din taxi de mama ei. "Plânge adesea după mama ei"

Astăzi a fost prima zi de creşă pentru fetiţa în vârstă de un an şi jumătate, care a fost aruncată din taxi de mama ei, pe Podul Grant, în urmă cu două săptămâni.

După incidentul din 11 octombrie, fetiţa a fost luată de către tatăl ei, Radu Ovidiu Bugariu, cu care nu mai locuise până atunci, şi dusă într-un sat de lângă Timişoara, unde bărbatul locuieşte singur. Astăzi, bărbatul a dus-o pe fetiţa lui la o creşă din Timişoara. Tatăl spune că fetiţei îi este foarte greu să se obişnuiască fără mama ei şi plânge adesea de dorul ei. "În primele zile de după incident, copilului i-a fost greu să se obişnuiască, mai ales că, timp de un an şi jumătate, trăise numai cu mama. Acum s-a mai obişnuit, dar are încă momente când plânge după aceasta", a spus tatăl fetiţei pentru mediafax.ro. Radu Ovidiu Bugariu nu a reuşit până acum să ia legătura cu mama copilului, fosta grefieră Antiţa Bar. În urma incidentului, femeia a fost internată sub pază la Spitalul "Alexandru Obregia" din Bucureşti. Ea se află sub supraveghere medicală, după ce a avut "un episod psihotic acut". Medicii spun că femeia are un comportament halucinator şi delirant, care necesită supraveghere şi monitorizare continuă. Femeia a negat că ar fi vrut să-i facă rău fetiţei, însă a spus că se teme că cineva vrea să-i facă rău copilului.