Prima zi de campanie contra muncii la negru: amenzi de un milion de lei

Inspecţia Muncii a aplicat peste un milion de lei amenzi şi a depistat 148 de persoane fără forme legale de angajare, într-o singură zi de controale, ca parte a campaniei de depistare şi prevenire a muncii la negru.

Astfel, Inspecţia Muncii a desfăşurat în data de 27 ianuarie, acţiuni de control la nivel naţional, privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată în domeniile de activitate în care s-a înregistrat o mai mare incidenţă a acestui fenomen, anunţă un comunicat de presă al instituţiei. Au fost avute în vedere în special, unităţile care prestează servicii de spălătorie auto şi vulcanizări. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1.185.600 de lei, din care 504.600 de lei în domeniul relaţiilor de muncă iar 681.000 de lei în domeniul securităţii şi sanătăţii în muncă. Mai mult, au fost depistate 148 de persoane fără forme legale de angajare. S-au aplicat amenzi în valoare de 445.000 de lei pentru munca nedeclarată. În plus, în domeniul relaţiilor de muncă s-au constatat 1.885 deficienţe şi s-au dispus 1.945 de măsuri în vederea remedierii acestora. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au  constatat 1419 deficienţe şi s-au dispus 1439 de măsuri pentru remediere. S-a dispus sistarea de activitate pentru un loc de muncă şi au fost oprite din funcţiune 18 echipamente de muncă.