REACŢIE BCR: Angajaţii implicaţi în fraudă au fost concediaţi. IATĂ reacţia similară a Ministerului Economiei
- Raluca Florescu
- 1 noiembrie 2012, 16:20
Prima reacţie în cazul fraudei de 22 de milioane de euro căreia i-au căzut victime trei bănci mari din sistemul bancar a venit din partea BRD. "Activitatea BRD nu este afectată de acest eveniment şi BRD rămâne la dispoziţia autorităţilor pentru a furniza orice informaţie necesară legată de acest caz", se menţionează în comunicatul trimis presei. Ulterior au venit şi recţiile MECMA şi cele ale BCR.
UPDATE 16.20 REACŢIA FNGCIMM:Nu suntem afectaţi de acţiunea DIICOT
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) nu este afectat de acţiunea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), se menţionează într-un comunicat al instituţiei.
"FNGCIMM a luat cunoştinţă de acţiunea întreprinsă de procurori ai DIICOT, ancheta aflându-se în curs de desfăşurare. Activitatea FNGCIMM nu este afectată de acest eveniment şi rămânem atât la dispoziţia autorităţilor pentru a furniza orice informaţie necesară legată de acest caz, cât şi aproape de partenerii noştri", scrie în document. UPDATE 13.40 BCR: Am concediat salariaţii implicaţi în caz
Banca Comercială Română (BCR) a sesizat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în trimestrul II din 2012, cu privire la existenţa unor falsuri în dosarele de credit a 4 firme din Călăraşi, Olteniţa şi Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă emsi de aceasta.
"Cei câţiva salariaţi ai băncii implicaţi în aceste cazuri au fost concediaţi. Banca a depus plângeri penale împotriva acestora şi a altor persoane din afara băncii. Banca îşi continuă activitatea normal, ca principal finanţator al economiei româneşti. Eventualele prejudicii vor fi recuperate după finalizarea cercetărilor", se artă în document.
În comunicat se preciează şi că BCR a reuşit să prevină producerea de noi fraude în caz având proceduri antifraudă complexe şi personal specializat.
"Analizele de credit au la bază documente emise sau confirmate de companii, instituţii şi persoane autorizate. Băncile depun toate diligenţele, potrivit normelor şi regulamentelor în vigoare, să reconfirme autenticitatea şi corectitudinea documentelor şi informaţiilor respective. Dacă aceste documente conţin informaţii şi afirmaţii false răspunderea revine instituţiilor şi persoanelor respective. Salutăm eforturile depuse de DIICOT, cu care BCR a colaborat foarte bine pe parcursul cercetărilor pentru elucidarea cazului, începând din luna mai 2012", scrie în document.
UPDATE 12.42 Reacţia Ministerului Economiei : Toţi cei implicaţi au fost suspendaţi din funcţie
În cazul lui Aurel Şaramet au fost demarate procedurile de suspendare din funcţia de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru I.M.M.- uri, a comunicat MECMA. Ministrul Economiei a dispus încetarea activităţii în funcţiile ocupate de celelalte 3 persoane implicate în dosarul anchetat de DIICOT, urmând să dispună suspendarea lor în situaţia în care DIICOT va lua măsura arestării preventive a celor 3 invinuiţi, conform legii 188/1999, art.94, alin 1.
Cei trei angajaţi ai Ministerului Economiei împlicaţi în fraudă sunt următorii.
Mihai Grigoroiu a fost şef serviciu din 2009 în cadrul OIIMM, exercitând temporar funcţia de Director General Adjunct la AM POSCEE.
Ionuţ Cătălin Roşu ocupă din 2010 funcţia de auditor asistent în cadrul Serviciului de Audit Public Intern din cadrul OIIMM.
Mihail Andrei Atanasiu ocupă din 2009 funcţia de consilier asistent la Directia Generală Mediu de Afaceri în cadrul OIIMM.
"La nivelul MECMA nu sunt cunoscute alte detalii cu privire la dosarul care face obiectul cercetarilor efectuate în momentul de faţă de DIICOT", mai scrie în comunicatul Ministerului Economiei. CE SPUNE BRD
BRD - Groupe Société Générale a luat cunoştinţă de o acţiune întreprinsă de procurori ai DIICOT, mai scrie în comunicat.
"Conform comunicatului DIICOT, ancheta este în curs de desfăşurare, iar faptele vor fi analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66C procedură penală referitoare la prezumţia de nevinovăţie", se menţionează în document.
Dacă în cazul BRD este implicat în fraudă, potrivit DIICOT, un nume mare din top management, respectiv directorul general adjunct, Claudiu Cercel, în cazul BCR se pare că frauda a fost al nivel de funcţionari bancari, respectiv persoane care lucrează în sucursale, după cum au declarat surse din sistemul bancar pentru EVZ.
"Unele sesizări privind frauda au pornit de la Banca Naţională dar, din ceea ce ştiu au existat şi unele sesizări din partea BCR", au completat acestea.
În ce a constat frauda
Procurorii DIICOT au efectuat joi 50 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, la locuinţele şi societăţile comerciale ce aparţin membrilor unei grupări formate din 48 de persoane, printre care şi angajaţi ai Ministerului Economiei, grupare specializată în obţinerea de credite bancare cu documente falsificate, valoarea totală a prejudiciului produs ridicându-se la 22 de milioane de euro.
Potrivit unui comunicat DIICOT, în perioada 2010-2012, membrii grupării, sub coordonarea liderului său, Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României prin utilizarea unor documente falsificate.
Se mai reţine că învinuiţii au obţinut în mod ilegal de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de liderii grupării.
Activitatea grupării a fost sprijinită de Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel - Duca, vicepreşedinte al unei unităţi bancare, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu.