SEMNAL DE ALARMĂ. Prima pagină a tabloidul german Bild, scrisă de mână
- Ana-Maria Adamoae
- 27 iunie 2012, 16:32
Redacţia celebrului tabloid german Bild trage astăzi un semnal de alarmă, publicând prima pagină scrisă în întregime de mână.
Sub titlul "Alarmă! Scrisul de mână dispare", jurnaliştii nemţi vor să atragă atenţia că, în era smartphone-urilor, a calculatoarelor şi a imprimantelor multifuncţionale, oamenii riscă să uite să mai scrie de mână. "Potrivit unui studiu recent, un adult din trei nu a mai scris deloc de mână în ultimele şase luni", potrivit tabloidului cu cel mai mare tiraj în Europa. Jurnaliştii de la Bild mai spun că majoritatea oamenilor a ajuns să comunice prin sms-uri şi email-uri şi că, în Germania, s-au vândut numai anul trecut 12 milioane de smartphone-uri. Potrivit directorului Clinicii Psihiatrice Universitare de la Ulm, profesorul Manfred Spitzer, scrisul de mână este esenţial pentru dezvoltarea abilităţilor de coordonare şi a dexterităţii. Spitzer, citat de Bild, se arată foarte îngrijorat de faptul că noile generaţii de telefoane şi calculatoare oferă opţiunea de comenzi vocale, utilizatorii nemaifiind nevoiţi să mai folosească tastatura. DĂ CLICK PE IMAGINEA DE MAI JOS PENTRU A VEDEA INTEGRAL PRIMA PAGINĂ DIN BILD