PRIMA MISIUNE în Teatrul de Operații din AFGANISTAN pentru infanteriștii marini din FORȚELE NAVALE ROMÂNE
- Feri Predescu
- 18 decembrie 2018, 14:26
După o perioadă de pregătire intensă, militarii Batalionului 300 Protecția Forței "Sfântul Andrei" Galați sunt evaluați de Comandamentul de Forțe Întrunite în vederea participării, din luna ianuarie 2019, la o nouă misiune în Afganistan. Alături de militarii gălățeni vor pleca, pentru prima dată, și 60 de infanteriști marini ai Forțelor Navale Române.
Evaluarea militarilor români care vor pleca în Afganistan constă într-un exercițiu care durează cel puțin până la sfârșitul săptămânii. Batalionul 300 Galați se pregătește pentru a patra misiune în Teatrul de operații din Afganistan însă pentru cei 60 de infanteriști marini ai Regimentul 307, Babadag, este o premieră. Ei se antrenează, încă din luna iulie, cot la cot cu colegii de la Infanterie Mecanizată Galați. Selecția lor a fost urmată de instrucție și antrenamente riguroase, potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor Navale Române, colonel Corneliu Pavel.
Cei 60 de infanteriștii marini selectați au parcurs activități specifice de instruire individuală și colectivă, antrenamente de luptă împotriva dispozitivelor explozive improvizate, trageri cu armamentul din dotare și marșuri de instrucție. Evaluarea lor incepe astăzi. În activitatea lor, infanteriștii marini acționează în Delta Dunării și în nordul Dobrogei. Sunt familiarizați cu misiuni pe apă și pe uscat. Sunt militari antrenați special pentru misiuni asemănătoare celor de la Forțele Speciale. Deși sunt priviți ca “soldați universali”, ei trebuie să treacă prin filtrul evaluării pentru a se stabili dacă sunt pregătiți să plece în misiunea din Kandahar, Afganistan, începând din luna ianuarie 2019.