Prima localitate din România iluminată cu tehnologie LED!

Mociu, o micuţă comună clujeană, este prima localitate luminată cu tehnologia LED, de 20 de ori mai ieftină decât iluminatul clasic şi unde durata de viaţă a "lămpii" ajunge la 35 de ani.

Prima localitate din România iluminată cu LED-uri este nu un oraş, ci comuna clujeană Mociu, cu şapte sate în admnistrare. În noiembrie 2010, în locul celor 262 de corpuri clasice de iluminat au fost instalate 400 de lămpi care folosesc tehnologia LED. Schimbarea sistemului de iluminat a costat 215.000 de dolari şi a fost finanţată de Fondul Român pentru Eficienţă Energetică prin intermediul unui împrumut rambursabil. "Am primit o ofertă cu un împrumut convenabil, l-am analizat în Consiliul Local şi l-am aprobat. Specialiştii spun că facem economie de 72%, de fapt e 76% şi ne recuperăm banii în 3 ani", a declarat, pentru ziuadecj.ro, primarul Horvath Istvan. Sistemul cu becuri LED a fost montat în fiecare dintre cele şapte localităţi ale comunei, dar numai pe drumul principal, în total 400 de lămpi. "Pe timp de noapte poţi circula fără faruri", adaugă primarul. Becul cu LED consumă de şapte ori mai puţină energie decât cel clasic şi luminează o viaţă. Până în 2020, LED-urile vor reprezenta valoric circa 60% din întreaga piaţă de iluminat mondială, estimată acum la circa 110 miliarde de euro, arată un raport al companiei de consultanţă McKinsey din 2012 citat de capital.ro.