Întreprinzătorii au de acum ocazia să-şi înfiinţeze firmele de trei ori mai repede şi să evite aglomeraţia de la ghişeele Registrului Comerţului.
Stem-Health Unirea“ SA este prima firmă din România care a fost înfiinţată fără birocraţie. Reprezentanţii săi nu s-au deplasat la ghişeele Oficiului Registrului Comerţului şi nu au stat de vorbă cu funcţionarii, deoarece întregul proces s-a desfăşurat pe internet.
„Am fost surprins cât de repede au mers lucrurile, având în vedere cât de greu era înainte să înregistrezi o firmă. Compania a fost înregistrată într-un timp-record. Ieri-dimineaţă (luni - n.r.) am depus on-line toate hârtiile şi azi (ieri - n.r.) am fost chemat să ridic certificatul de înregistrare“, a declarat Wargha Enayati, directorul general al firmei nou-înfiinţate, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Acţionarii „Stem-Health Unirea“ sunt Centrul Medical Unirea şi compania Stem Health din Grecia, care intenţionează să înfiinţeze, la Bucureşti, o bancă de celule stem, cu o investiţie de aproximativ două milioane de euro. Formulare inteligente În prezent, în România se pot înregistra on-line atât firmele, cât şi persoanele fizice autorizate. Aceste două tipuri de cereri de înregistrare pot fi găsite pe site-ul http://e-forms.onrc.ro, în cadrul Sistemului de Formulare Electronice Inteligente. Alături de aceste documente electronice, există o listă întreagă de cereri care pot fi depuse exclusiv on-line. De la lansarea sistemului, în luna februarie a acestui an, când doar o parte din formulare erau disponibile, au fost depuse on-line 104 cereri. Mai mult de jumătate dintre acestea provin de la agenţii economici din Bucureşti.
Pe lângă avantajul de a nu face mai multe drumuri la Registrul Comerţului şi de a nu sta la cozi la ghişeul unui func- ţionar, sistemul electronic este de trei ori mai rapid. Astfel, dacă depunerea dosarului complet la ghişeu aduce certificatul de înregistrare al companiei în trei zile, la depunerea on-line documentul este obţinut într-o singură zi, potrivit lui Bogdan Găurean, directorul adjunct al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Reprezentanţii firmelor nu trebuie să se deplaseze la ghişeu nici pentru a achita taxele aferente înfiinţării societăţilor.
Banii pot fi plătiţi on-line sau poate fi trimis ordinul de plată scanat după ce au fost transferaţi în contul ONRC. Pentru înfiinţarea unei firme on-line, solicitantul trebuie să aibă un calculator conectat la internet, să-şi descarce formularele, să le completeze şi să le trimită către oficiile Registrului Comerţului, însoţite de semnătura electronică. Pentru a putea folosi programul, utilizatorul trebuie să se înregistreze pe site. Companiile româneşti care folosesc activ internetul au şi alte beneficii. Ele pot depune pe internet declaraţiile fiscale şi îşi pot plăti on-line impozitele locale. (A contribuit Amalia Derscariu)