Prietenii exasperați îi cer lui Smiley să se decidă: „...rămâne Ginuța fată mare!”

Indecizia cuplului Smiley – Gina Pistol cu privire la căsătorie i-a adus pe prietenii și apropiații cuplului la exasperare, mai ales de când cei doi au anunțat că așteaptă și un copil.

Cunoștințele celor doi nu știu ce să mai facă pentru a-i convinge să renunțe la burlăcie și să se căsătorească legal. Iar sugestiile în acest sens au început să se înmulțească din momentul în care s-a aflat că Gina Pistol este însărcinată și urmează să-l facă pe Smiley tătic.

Una dintre ultimele postări de pe rețelele de socializare, o fotografie în care juratul de la Vocea României și Gina Pistol apar îmbrățișați au stârnit tot felul de comentarii. Fotografia este însoțită de un mesaj al artisului care le dorește toate cele bune fanilor săi și ai Ginei.

„O duminică liniștită vă doresc! Aminți-vă de voi, de ce vă bucură, de ce vă motivează… și începeți săptămâna viitoare cu optimism și încredere! Va fi bine!”, era îndemnul cântărețului scris în dreptul fotografiei.

Imediat după postare au apărut și mesajele de apreciere și complimentele celor care au fost impresionați de imagine. Între acestea, însă, sare în ochi unul postat de un prieten al lui Smiley pe nume Adrian. Pe un ton glumeț, acesta îl îndeamna să o ia în căsătorie pe Gina, până când nu va fi prea târziu.

„Andrei, faceți d@#q nunta odată, că ramâne Ginuța fată mare! Vă pup pe amândoi!”, sună îndemnul  amicului Adrian, unul dintre cei care, se pare, își doresc să joace cât mai repede la nunta celor doi.

Pe lângă mesajul lui Adrian, alți admiratori ai celor doi i-au gratulat cu numeroase complimente:

„Sunteți superbi! Chimia dintre voi emană atâta iubire si frumusețe! Să fiți sănătoși și fericiți impreuna!”; „Cel mai frumos cuplu! Modestia și frumusețea Ginei, om fără aere, caldă ... Doamne, ce dragi îmi sunteți! Doamne Doamne să fie cu voi, să vă dea fericire și iubire până la adânci bătrâneți, oameni frumoși!”.

În urmă cu câtva timp Gina Pistol și Smiley au anunțat că vor deveni părinți și că vor avea o fetiță care se va naște undeva la începutul anului viitor.

O femeie de serviciu a cheltuit 31.000 de lire sterline într-o zi. Ai cui erau banii?

Shakira a rupt internetul. Fanii au înroșit butonul de like. Zvonuri spulberate