Care sunt documentele DISTRUSE de la alegerile prezidenţiale din 2009. A DOUA ZI DE AUDIERI în comisia parlamentară de anchetă

Care sunt documentele DISTRUSE de la alegerile prezidenţiale din 2009. A DOUA ZI DE AUDIERI în comisia parlamentară de anchetă

Autoritatea Electorală Permanentă a explicat, marţi, la audierile din comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, care sunt categoriile de documente care nu mai există în acest moment.

O primă categorie de documente care au fost date spre topire şi nu au rămas stocate sub nicio formă, la nici instituţie, sunt listele suplimentare de vot de la alegerile prezidenţiale din 2009, potrivit vicepreşedintelui de atunci al AEP, Marian Muhuleţ.

Pe lângă listele electorale suplimentare, au fost distruse şi buletinele de vot, a mai spus acesta.

Procesele verbale cu rezultatul votului din secţii au fost distruse în forma fizică dar ele mai pot fi consultate totuşi sub forma de baze de date pe site-ul AEP si sub forma de DVD-uri la sedul AEP.

De asemenea, la alegerile prezidenţiale din 2009 nu au fost arhivate listele electorale de către AEP din cauza "lipsei fondurilor", potrivit lui Muhuleţ. Din acest motiv, nu s-a verificat la nivel naţional fenomenul votului multiplu, ci s-au verificat doar sesizările punctuale pe secţii de votare.