Previziune îngrijorătoare. Musulmanii se vor înmulţi mai repede şi vor fi mai mulţi decât creştinii

Previziune îngrijorătoare. Musulmanii se vor înmulţi mai repede şi vor fi mai mulţi decât creştinii

În umătorii 20 de ani, numărul copiilor născuţi în familii musulmane îl va depăşi pe cel al copiilor creştini. Şi reprezentanţii celorlalte religii vor rămâne în urmă la acest capitol, arată un studiu realizat de Pew Research Center şi preluat de CNN.

Noul studiu nu face, de altfel, decât să confirmă cercetările anterioare care indicau că în rândul musulmanilor se va înregistra o rapidă creştere numerică în deceniile care vor veni. Dacă în prezent, numărul copiilor născuţi în familii creştine sau de altă religie este, încă, superior celor născuţi în familiile musulmane (31%), lucrurile se vor schimba radical în anii următori. Şi nu din cauza faptului că religia creştină ar fi mai puţin populară în prezent, ci pentru că populaţia de această religie se reproduce într-un ritm mai lent decât cea musulmană.

Studiul mai arată că, peste aproximativ 40 de ani, musulmanii vor reprezenta 31% din populaţia lumii iar creştinii cu doar un procent mai mult, în condiţiile în care numărul locuitorilor Terrei va atinge cifra de 9,6 miliarde.

 

Ne puteți urmări și pe Google News