Preţul gazelor naturale va creşte în perioada următoare cu o valoare-record: majorarea va fi în jurul a 20%.
Disputa dintre companiile de furnizare şi Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este aparent câştigată de cea din urmă, însă „victoria“ va dura cel mai probabil până la alegerile locale de la 1 iunie.
Francezii de la Distrigaz Sud au cerut ieri o majorare a preţului gazelor la 1 iulie cu 18%, amintind că de la începutul anului au avut pierderi de aproximativ 55 milioane de euro din cauză că statul nu a aprobat majorarea preţului reglementat la gaze. Ultima solicitare din partea Distrigaz a fost în martie, când era cerută o scumpire cu 12%. Plătim oricum
Problema este că, potrivit contractului de privatizare, statul s-a obligat să recunoască costurile Distrigaz neacoperite din tarifele la gaze. Adică, dacă Distrigaz iese în pierdere la finele anului din cauză că au plătit pe gazul cumpărat din Rusia sau din producţia internă mai mult decât au câştigat din tarifele pentru consumatori, statul achită această diferenţă către compania franceză, înmulţită cu o dobândă de 8,6%.
Acest contract cu valoarea dobânzii de 8,6% este valabil până în 2013, iar din 2005 (anul privatizării - n.r.) până în 2008 dobânda a fost de 11,7%. Cu alte cuvinte, vom contribui oricum la pierderile Distrigaz Sud, iar dacă nu o vom face prin majorarea cerută de companie, se va întâmpla prin regularizarea de la sfârşitul anului.
„ANRE are obligaţia să acopere diferenţele, conform metodologiei, mai ales că preţul gazelor a urcat de la 310 dolari, în decembrie 2007, la 420 dolari pentru 1.000 metri cubi“, a declarat Cristian Dandu, directorul comercial al Distrigaz Sud. Reprezentanţii Distrigaz Sud au spus că primii afectaţi vor fi producătorii de energie termică, pentru că sunt cei mai mari datornici ai furnizorului de gaze şi ar putea fi debranşaţi la 1 iulie. „Au facturi neplătite de trei luni, în valoare totală de aproximativ 300 milioane lei“, au anunţat reprezentanţii Distrigaz oprirea unităţilor termo şi, implicit, a apei calde pentru o parte dintre consumatori. Distrigaz Sud a avut în 2007 un profit net de 50 milioane euro.
"Din martie, ar trebui aplicată o creştere lunară de 2% peste solicitarea de majorare cu 12%." - Perre Parvex director financiar al Distrigaz Sud
18% - Cu atât s-ar putea scumpi gazele de la 1 iunie, potrivit Distrigaz Sud