Piaţa românească de gaze nu era pregătită pentru liberalizare în 2017, motiv pentru care Guvernul a decis să plafoneze preţurile, ceea ce a nemulțumit Comisia Europeană .
Autorităţile române în domeniul reglementării energiei au avut discuţii, la Bruxelles, cu reprezentanţii Comisiei Europene, după ce, în luna martie, forul comunitar a sanţionat România pentru încălcarea legislaţiei în sectorul gazelor, a declarat vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy.
Comisia Europeană nu agreează măsura de a-i proteja pe toţi consumatorii casnici, însă argumentele părţii române sunt legate de caracterul temporar al acesteia, a mai declarat Zoltan Nagy: "Există bază legală şi pentru măsuri temporare la nivelul unor ţări membre, care sunt menite să protejeze anumite categorii de consumatori.
Faptul că la noi această protecţie este pentru toţi consumatorii casnici, s-ar putea să nu fie tocmai în regulă, dar suntem la nivelul de discuţii cu Comisia Europeană şi, după renunţarea la aceste măsuri temporare, să avem o piaţă, într-adevăr, liberalizată."
Zoltan Nagy a mai spus că trebuie luate măsuri prin care consumatorii vulnerabili să fie protejaţi în funcţie de evoluţia preţului la gaze naturale sau la energia electrică, relatează Rador.