Prețul apartamentelor a explodat. Care sunt orașele cu cele mai scumpe locuințe

Apartamente / Sursa foto: Arhiva EVZ

Prețurile apartamentelor la nivel național a explodat. În ultima lună s-au înregistrat creșteri de 1,5% la pretul locuințelor.

Românii care au de gând să-și cumpere un apartament se vor lovi de prețuri mult mai mari decât se așteptau. În ultima lună prețurile apartamentelor a crescut cu 1,5% la nivel național.

Potrivit experților, principalul vinovat pentru creșterea de prețuri este cursul valutar care a crescut fără oprire în luna martie. Un alt factor care a dus la această scumpirea a locuințelor este scumpirea materialelor de construcție.

Însă aceste scumpiri nu par să-i dea în spate pe români. Potrivit unui sondaj, în luna martie s-au cumpărat peste 10.000 de apartamente, unele dintre ele fiind achiziționate cu banii jos.

Se pare că nici pandemia nu îi împiedică pe români să îşi îndeplinească visul de a deveni proprietarii unei locuinţe. Acest lucru este confirmat de Cadastru, care ne arată că doar în luna martie, în România, s-au vândut aproape 63.000 de imobile.

''Luna martie a fost cea mai buna luna din ultimul timp. Avem peste 60. 000 de imobile vândute. Este cred un record al ultimelor luni. Încheierea mai multor tranzacții duce implicit la o creștere a prețurilor'',  a spus Daniel Crainic, directorul de marketing al unui site de anunţuri imobiliare.

Orașele cu cele mai scumpe apartamente

În luna martie, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în Cluj-Napoca şi în Bucureşti, de 2,1% respectiv 1,6%.

Proprietarii din Cluj-Napoca cer aproape 1.900 de euro pe metrul pătrat, iar cei din Capitală peste 1.400 de euro pe metrul pătrat. De vină pentru aceste scumpiri ar fi evoluţia cursului valutar, dar şi scumpirea materialelor de construcţii, spun specialiştii din sector.

Numărul tranzacţiilor a crescut cu 25% faţă de luna precedentă şi cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în ciuda scumpirilor.

''Chiar daca la nivelul cursului poate vedem ca oscilaţiile sunt mici cand vorbim de achizitia unui apartament de 100.000 de euro se simt aceste diferenţe. Foarte multi cumparatori dispun de economii, ei sau familiile lor lărgite si apelează la împrumuturi şi folosesc această tranzacţie cash ca un instrument suplimentar de negociere'', adaugă Daniel Crainic.