În bătălia pe viață și pe moarte dintre forțele democratice și Deep State, pus azi la dispoziția lui Klaus Iohannis și, prin urmare protejat de acesta cu ajutorul ambasadorului american la București, Hans Klemm, emisiunea de luni seara, 11 septembrie 2017, de la România TV, va rămîne mai mult ca sigur ca un moment de răscruce.

Dacă România ar fi America și nu Babuinia, dezvăluirile lui Daniel Dragomir, fost șef în Zona Operativă a SRI, unul dintre ofițerii de informații străluciți ai postdecembrismului, ar fi avut în România impactul în America al articolului lui Seymour Hersh din 1974. În decembrie 1974, mai precis în 22 decembrie 1974, în ediția sa de duminică, ziarul New York Times a publicat pe trei coloane pe prima pagină cu continuare în interior pe aproape trei sferturi de pagină, sub semnătura lui Seymour Hersh, laureat al Premiului Pulitzer pentru ancheta despre masacrele americane în Vietnam, amplul articol „Huge CIA operation reported in US against antiwar forces, other dissidents în Nixon Years”. 

Articolul debutează cu un rezumat spectaculos al conţinutului: „CIA violînd făţiş Carta sa, a desfăşurat o masivă şi ilegală operaţiune de spionaj în timpul Administraţiei Nixon împotriva mişcărilor anti-război (din Vietnam – n.n.) şi a altor grupuri dizidente din Statele Unite, potrivit unor surse guvernamentale bine plasate”. Articolul, fără fisură la capitolul Documentare, bazat pe o sursă din interiorul CIA, va da naştere la ceea ce istoricii Americii numesc Years of Intelligence, iar istoricii CIA, Years of troubles. Ca urmare a acestui articol, CIA va fi investigată timp de un an – 1975 – de trei Comisii de anchetă: Prezidenţială (Rockefeller), senatorială (Church), a Camerei Reprezentanţilor (Netzi-Pike).

Timp de un an, foştii directori ai CIA, actualii directori, în frunte cu William Colby, sînt chemaţi de nenumărate ori la audieri, hărţuiţi de presă. La finele lui 1976, CIA nu mai era cea din 1974. Despre articolul lui Seymour Hersh am scris în mai multe rînduri, preocupat cum am fost la un moment dat de rolul de cîine de pază al democrației asumat de presa americană. Comparația cu articolul care a schimbat CIA, aducînd-o în hotarele legilor americane, nu e întîmplătoare.

Ca și dezvăluirile lui Seymour Hersh, cele ale lui Daniel Dragomir se definesc prin exactitatea informațiilor și a documentelor, dar mai ales prin tema centrală:

Dezvăluirea incredibilelor abuzuri la care se poate deda un Serviciu secret într-o democrație în numele unui pericol național (CIA a folosit pericolul comunist, SRI, pericolul terorist), prin încălcarea drepturilor elementare ale omului stipulate de Constituție.

Că dezvăluirile lui Daniel Dragomir nu vor avea nu impactul celor semnate de Seymour Hersh despre CIA, dar nici măcar impactul unor dezvăluiri de presă în Babuinia, n-am nici o îndoială.

Nici opinia publică, nici presa, nici clasa politică nu sunt pregătite la noi azi să ia în serios drepturile omului, încălcate brutal prin interceptări ilegale.

Pentru românul care se uită printre scîndurile gardului cum se spală lelița în lighean la părțile intime, a fi ascultat în chip ilegal, a fi filmat în baie și urmărit în pat de sergenții majori mesianici excitați de cele văzute, nu constituie o aberație, ci un lucru normal.

Scriind însă ca istoric al clipei, mă grăbesc să consemnez momentul de luni seara.

Mai știi, poate peste ani, un istoric de adevăratelea, va studia ceea ce putem deja numi Teroarea instaurată de sergenții majori mesianici, după alegerile prezidențiale din 2009, cînd Traian Băsescu, slăbit de încercarea numită alegeri prezidențiale cîștigate la limită, a scăpat Deep State de sub control. Și Deep State, întruchipat de o clică de bandiți din SRI, din Parchete și din Justiție, a făcut ce a vrut în țara asta în materie de politică, de presă, de economie. Puterea ilegal dobîndită a fost folosită de membrii Clicii pentru a se îmbogăți peste măsură, pentru a lichida adversari, pentru a se desfrîna cu ibovnicele de lux, pentru a umili pe cei care mai credeau în cinste și dreptate.

Cred că toate dezvăluirile lui Daniel Dragomir, din această primă apariție tv din viața sa (era la început mort de emoție, după care și-a revenit), merită o consemnare și o dezbatere mai largă, de la cea despre Rechizitoriile făcute de SRI pentru procurorii DNA pînă la cea despre acțiunea anticonstituțională a SRI în spațiul economic pentru promovarea firmelor sub acoperire.

Eu însă mă voi opri doar la una dintre aceste dezvăluiri poate și pentru că a fost însoțită de date și documente care vorbesc de la sine și care, în consecință, ar trebui să constituie baza de plecare pentru o Comisie parlamentară de anchetă.

Ea, dezvăluirea, se referă la folosirea abuzivă a mandatului de Siguranță națională pentru a putea spiona masiv populația țării. Așa cum arată Daniel Dragomir pe blogul său, între 2009-2013, cu acceptul celor trei judecători de la ÎCCJ, colaboratori și complici ai SRI, au fost puși sub supraveghere informativă politicieni, oameni de afaceri, jurnaliști, magistrați, într-un cuvînt, persoane pe care SRI avea interesul să le spioneze atît pentru a se implica în politică, cît și pentru a se implica în afaceri. Dezvăluind un mandat de siguranță națională, Daniel Dragomir a arătat, în emisiune, că sub pretextul unor suspiciuni de terorism, folosind confuziile din Legile 535/2004 și 51/1991, oameni nevinovați au fost spionați ani în șir, un amestec brutal în viața lor intimă și mai ales o gravă încălcare a legii sub forma abuzului în serviciu din partea clicii de la SRI.

În mai multe rînduri, am atras atenția asupra unui fenomen din ultimii ani trecut cu vederea de cîinii de pază ai SRI din punct de vedere constituțional – Presa și Comisia parlamentară de supraveghere:

Numărul uriaș de mandate de supraveghere operativă pe temei de Siguranță națională.

Un bilanț fugar arăta că în fiecare an au fost emise la cererea SRI un număr de 3.000 de mandate pe siguranță națională.

Te-ai fi așteptat, la un asemenea număr, ca dosarele pe Siguranță națională să sufoce instanțele de judecată și pe procurorii DIICOT.

Ei bine, în afară de glumele de tip Svejk, întruchipate de cazuri precum Teroristul în șlapi, din aceste mii de cazuri de supraveghere pe motiv de siguranță națională nici unul n-a fost temei pentru o anchetă de terorism, de spionaj, de sabotaj, ca să nu mai spunem că nici unul n-a constituit temei de proces.

Prin urmare, în nici unul dintre miile de cazuri de intruziune brutală în viața intimă a persoanei nu se confirmase suspiciunea că ar fi pe cale să comită o infracțiune ținînd de siguranța națională. De ce mai cerea atunci SRI mandat de interceptare pe Siguranță națională? Răspunsul e simplu:

Daniel Dragomir a conturat în emisiune ambițiile de putere ale clicii de la SRI. Manipularea vieții politico-economice presupune în chip necesar informații. În dictatură, informațiile despre cetățeni se obțin ușor. În democrație se obțin mai greu. Clica de la SRI voia să afle totul despre politicieni, jurnaliști, oameni de afaceri.

Pentru asta, potrivit Constituției, era nevoie de un mandat de la judecător. Un mandat de supraveghere tehnică se putea obține de către un procuror DNA sub pretextul luptei împotriva corupției.

Pînă în 2013, cînd în fruntea DNA a venit Codruța Kovesi, DNA nu s-a grăbit să ceară mandate de supraveghere tehnică - în numele luptei împotriva corupției - a țintelor alese de SRI. Atunci SRI a născocit mandatul de supraveghere pe motiv de Siguranță națională.

În emisiunea de luni seară și apoi pe blogul său, Daniel Dragomir a arătat cum au fost folosite prevederile legale privind combaterea terorismului și securitatea națională pentru:

„Aceste prevederi au permis interceptarea unor persoane pentru activități conexe fenomenului terorist: «subminarea, sabotajul sau orice acțiune care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice...» (art. 3, lit. f) și «inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora...» (art. 3, lit. I).”

Un mandat de prelungire a interceptării, dat de un judecător de la ÎCCJ din 28 octombrie 2009, reprodus de Daniel Dragomir, ne arată și cum se eluda Legea care nu permite supravegherea unei persoane ani în șir: Prin prelungirea și completarea mandatului inițial.

Pentru ca, luînd drept pretext lupta împotriva terorismului, clica de la SRI să poată spiona o țintă, era nevoie și de alți pași:

1) Fundamentarea juridică de către Departamentul juridic al SRI. Grupul infracțional de la SRI a beneficiat de serviciile Departamentului juridic.

2) Acceptarea solicitării de către Parchetul General. Un alt document dezvăluit de Daniel Dragomir arată că, între 2009-2013, Codruța Kovesi, în calitate de procuror general al României, a acceptat toate solicitările SRI și le-a trimis la ÎCCJ.

3) De mandate de siguranță națională răspund trei judecători de la ÎCCJ.

Toți trei au fost oamenii SRI. Acești trei judecători au semnat fără să se uite pe mandate spionarea ani în șir a unor persoane sub pretextul suspiciunii de terorism. Orice judecător, aruncînd o privire pe fundamentarea SRI, și-ar fi dat seama că solicitarea de spionare era lipsită de orice temei. Pe judecătorii de la ÎCCJ i-a durut în cot că numeroase persoane erau spionate cu acceptul lor. Ce ne-a spus Daniel Dragomir luni seara?

Că sub pretextul luptei împotriva terorismului și beneficiind de complicitatea Codruței Kovesi – la vremea respectivă procuror general – SRI a desfășurat o vastă acțiune de spionare a populației.

După 2013 la DNA a venit Codruța Kovesi.

Pretextului numit Lupta împotriva terorismului i s-a adăugat pretextul numit Lupta împotriva corupției.

Pînă în 2016, cînd CCR a interzis asta, DNA, sub conducerea Codruței Kovesi a ajutat SRI să spioneze populația României oferindu-i SRI mandatele pe Corupție de care avea nevoie.

Sub pretextul unor pericole exagerate dinadins- lupta împotriva terorismului și lupta împotriva corupției, - SRI a concurat fosta Securitate la spionarea populației.