Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri în plenul Congresului SUA că ajutorul de zeci de miliarde de dolari pe care acesta le-a aprobat pentru a-l ajuta să lupte împotriva invaziei ruseşti nu a fost caritate, ci o investiție în securitatea globală.
În prima sa vizită în străinătate de la începutul războiului, în februarie, dl Zelenski le-a spus legiuitorilor americani că speră că vor continua să sprijine Ucraina pe o bază bipartizană - un element important, deoarece republicanii urmează să preia majoritatea în Camera Reprezentanţilor de la 3 ianuarie.
"Banii voştri nu sunt caritate", a spus dl Zelenski, îmbrăcat în hainele kaki care au reprezentat uniforma sa publică în cele 300 de zile de conflict. "Sunt o investiție în securitatea și democrația globală". Sosirea preşedintelui Zelenski a fost întâmpinată cu multiple ovații zgomotoase în sala aproape plină.
Trei membri arborau un drapel ucrainean în timp ce el a intrat în sală. "Este o mare onoare pentru mine să fiu la Congresul SUA și să mă adresez vouă şi tuturor americanilor. Împotriva tuturor scenariilor pesimiste și sumbre, Ucraina nu a căzut. Ucraina este în viață și picioare", a spus dl Zelenski.
"Am învins Rusia în lupta pentru mințile lumii", a afirmat el. În urma unei întâlniri de la Casa Albă cu președintele democrat Joe Biden, discursul dlui Zelenski trebuia să rezoneze cu audiența bipartizană, inclusiv cu republicanii din Cameră, care și-au exprimat un scepticism tot mai mare cu privire la continuarea trimiterii de zeci de miliarde de dolari în Ucraina.
Volodimir Zelenski s-a alăturat unei lungi liste de lideri mondiali care au partcipat la reuniunile comune ale Senatului și Camerei, o tradiție care a început în 1874 cu vizita regelui hawaian Kalakaua și care a inclus vizite aproape legendare în timpul războiului ale prim-ministrului britanic Winston Churchill, precum și ale unor regi, regine și a unui papă.
Membrii Camerei Reprezentanţilor și senatorii ambelor partide s-au ridicat în picioare în mod repetat pentru a aclama replici din discursul dlui Zelenski rostit în limba engleză, cum ar fi "Ucraina nu se va preda niciodată", deoareceîn condiţiile în care dl Zelenski a comparat bătălia țării sale împotriva forțelor Moscovei cu marile bătălii din cel de-al Doilea Război Mondial și chiar cu Revoluția Americană.
(Traducerea Rador)