Președintele recunoaște: mai minte câteodată. Câte declarații false a avut?

Președintele recunoaște: mai minte câteodată. Câte declarații false a avut?

Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la conducere în 2016, iar de atunci, declarațiile sale au fost foarte mediatizate. Washington Post a contorizat declarațiile false sau înșelătoare din timpul celor aproape doi ani de activitate.

Instituția media a ajuns la concluzia că Trump are 5000 de declarații false, potrivit politico.eu.

Președintele SUA susține că el vrea să spună mereu adevărul, dar nu se poate de fiecare dată. „Întotdeauna vreau să spun adevărul. Când pot, spun adevărul. Și uneori se pare că se întâmplă ceva diferit, sau apare o schimbare, dar îmi place să spun mereu adevărul”, a afirmat Trump, potrivit aceleiași surse.

 

Trump a fost acuzat, mai ales, de dezinformare în privința migrației. Casa Albă a încercat să utilizeze o retorică anti-imigranți, iar o parte din presa de peste ocean a adus critici președintelui, în această privință.