Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit miercuri la Moscova, într-o vizită menită să deschidă „o nouă eră” de prietenie şi să întărească parteneriatul economic între cele două ţări, într-un context de sancţiuni şi de război comercial cu Washingtonul.
„Sunt convins că această vizită va avea rezultate fructuoase” a declarat Xi, la sosirea pe aeroportul Vnukovo, unde a fost întâmpinat cu mare pompă. Această vizită „va încuraja dezvoltarea relaţiilor ruso-chineze, un parteneriat global şi o interacţiune strategică într-o nouă eră” , a adăugat el, citat de presa de stat rusă.
Xi Jinping urmează să fie primit la Kremlin de omologul său Vladimir Putin, după care va participa la o recepţie în onoarea sa şi la o serată la Teatrul Bolşoi cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor între cele două state,relatează AFP şi dpa, citat de Agerpres.
La finalul discuţiilor, Xi Jinping şi Vladimir Putin urmează să semneze o declaraţie comună privind „întărirea relaţiilor, a parteneriatului global şi a cooperării strategice, care intră într-o nouă eră” .
Tradiţionala „diplomaţie panda” chineză va fi şi ea prezentă, Xi Jinping urmând să ofere grădinii zoologice din Moscova doi urşi panda.
Joi şi vineri, preşedintele chinez va fi invitatul de onoare al Forumului economic de la Sankt-Petersburg.
Într-un context de tensiuni puternice cu Occidentul, schimburile comerciale între Rusia şi China au crescut cu 25% în 2018, atingând „un nivel record de 108 miliarde de dolari”, a indicat Iuri Uşakov, consilier al Kremlinului, subliniind că Beijingul este „partenerul economic cel mai important al Rusiei”.
„Poziţiile Rusiei şi ale Chinei sunt foarte apropiate sau coincid în majoritatea dosarelor internaţionale” , precum programul nuclear nord-coreean, conflictul din Siria, criza din Venezuela sau acordul nuclear cu Iranul, care vor face obiectul discuţiilor în timpul vizitei, a declarat marţi Uşakov.
Printre alte subiecte pe agenda discuţiilor figurează „relaţiile Rusiei şi Chinei cu marile puteri occidentale, printre care Statele Unite”, a indicat aceeaşi sursă.
Rusia şi China traversează, din motive diferite, o perioadă de tensiuni puternice cu SUA, context în care discuţiile de la Kremlin vizează „reafirmarea sprijinului reciproc (...) şi asigurarea că relaţiile ruso-chineze nu vor fi afectate de schimbările în situaţia internaţională”, a declarat, într-un briefing de presă, ministrul adjunct de externe chinez, Zhang Hanhui.