Respingerea de către președinte a unui act normativ prin care se modifi că Legea dialogului social le-a dat frisoane reci liderilor de sindicat
Președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii dialogului social 62 din 2011. Cuiul lui Pepelea este art. 1 alin 2. care se referă la dreptul salariatului de a-și manifesta voința direct și expres cu privire la veniturile sale salariale.
Cererea de reexaminare i-a pus pe jar pe liderii de sindicat care se tem că din lege se va elimina obligativitatea angajatorului de a reține pe statul de plată cotizația sindicală. O astfel de situație ar decapita, practic, mișcarea sindicală întrucât este greu de crezut că fiecare membru de sindicat se va mobiliza pentru a-și plăti cotizația.
„Nu m-am înscris niciodată în sindicat, dar m-am trezit că sunt membru. Din salariul de bază de 1.290 de lei, plăteam
„Nu pot și nu vreau să vă dau!”
Acesta recunoaște că, în schimb, sindicatul s-a luptat pentru a obține în justiție o serie de drepturi salariale tăiate în timpul guvernării Boc.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții Cartel Afla susțin că nu se opun ca legea să garanteze libertatea angajatului, însă sunt împotriva eliminării din textul legii a obligației angajatorului de a reține și vira cotizația de sindicat, în condițiile în care există acordul salariatului și al organizației de sindicat. Nu se specifică însă despre ce fel de acord este vorba, scris sau verbal.
Liderii de confederații sindicale contactați de „Evenimentul zilei” s-au codit să avanseze vreo cifră referitoare la suma care se colectează, anual sau măcar lunar, la nivelul acestor structuri sindicale din banii oamenilor. Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical, a explicat că această cotizație sindicală variază între 1 leu și 1% din salariu și este deductibilă fiscal. Din cei 1%, cea mai mare parte – 90%, rămâne la sindicatul de bază, iar restul se împarte între federație și confederație. Potrivit liderului BNS, nu există o evidență clară a numărului de membri de sindicat. Presat să avanseze o sumă aproximativă care se încasează la confederație, Dumitru Costin a luat foc: „Nu pot și nu vreau să vă dau!”.
Doar o parte din sindicaliști sunt cotizanți
Nici vicepreședintele „Cartel Alfa”, Liviu Apostoiu, nu a văzut relevanța unei astfel de sume, dar a admis că are 500.000 de membri. El a adăugat că de la fiecare ajung la confederație 90 de bani, fără a preciza dacă pe an sau pe lună. Apostoiu a adăugat că sindicatului îi este greu să colecteze contribuția altfel decât pe statul de plată și dacă se va renunța la acest sistem de a doua zi nu vor mai exista, întrucât nu vor mai putea oferi servicii oamenilor. Președintele Confederației Meridian, Ion Popescu, a fost cel mai deschis subiectului, explicând că are un milion de membri pe hârtie, din care doar 300.000 sunt cotizanți. El a apreciat suma colectată la nivel de confederație la 30.000 de lei pe an, precizând că aceasta se face în hopuri și nu sistematic. Popescu a mai spus că, de șapte-opt ani, are același salariu lunar, adică 4.000 de lei.