Președintele Iohannis acuzat că vrea să doboare Guvernul Dăncilă. ”Acordul” de la Cotroceni nu este întâmplător
- Mihai Şoica
- 12 iunie 2019, 20:19
Președintele Klaus Iohannis nu respectă instituțiile statului român, susține președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu.
"Deşi Curtea Constituţională a decis astăzi amânarea dezbaterilor cu privire la verificarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, domnul Iohannis dă dovadă de dispreţ faţă de rolul instituţiilor din statul român şi anunţă că la Cotroceni, mâine, îşi aduce apropiaţii să semneze aşa-zisul Acord Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Nu este decât o nouă dovadă de disperare din partea preşedintelui şi de lipsă de respect faţă de rolul instituţiilor din statul român", a scris Tăriceanu, pe contul său de facebook.
Preşedintele Senatului susține că Iohannis a menționat în acest acord doar temele votate de români cu ocazia referendumului din 26 mai, legate de combaterea corupției și de a interzice persoanelor condamnate penal să mai ocupe funcții publice. "Dacă judecătorii CCR vor decide că, poate, întrebările la acest referendum nu au fost constituţionale, atunci ce valoare va avea acest acord impus de domnul Iohannis? Sau domnul Iohannis consideră că prin semnarea acestui Acord de către câteva partide va putea pune presiune pe judecătorii Curţii Constituţionale, astfel încât să ia o decizie favorabilă domniei sale? Am spus de la început că domnul Iohannis, prin includerea în acest Acord a altor teme decât a celor pe care s-au pronunţat românii la referendum, nu a făcut altceva decât să deturneze scopul acestui referendum", a afirmat Tăriceanu, care a mai adăugat că momentul ales pentru semnarea acestui acord nu este întâmplător. "Domnul Iohannis îşi adună la masa de la Cotroceni noua sa 'familie', pe cei pe care îţi doreşte să îi folosească în lupta pentru răsturnarea Guvernului legitim PSD-ALDE. Căci, din nou, nu poate fi întâmplător momentul în care forţează semnarea acestui document de către doar o parte dintre partidele politice, exact înainte de votul pe moţiunea de cenzură”, mai scrie Tăriceanu.