Șeful ING: Nu l-am demis pe şeful Trezoreriei. Poziţia sa a fost restructurată
- Raluca Florescu
- 9 martie 2011, 15:40
ING nu l-a demis pe directorul Trezoreriei, Florin Cîţu, ci poziţia sa a fost restructurată, iar în compensaţie banca i-a oferit un alt post în cadrul instituţiei, a declarat Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank România, astăzi, la o conferinţă de presă.
El a menţionat că are o părere foarte bună despre fostul şef al Trezoreriei şi că a colaborat foarte bine cu el.
"Este o problemă internă a băncii a restructurat poziţia pe care o deţinea Florin Cîţu. Avem trei departamente în Trezorerie care, în prezent, sunt conduse de şefa de Commercial Banking, Mihaela Bîtu", a spus Mişu Negriţoiu.
Florin Cîţu, fostul director al Trezoreriei ING Bank, a declarat, ieri, că a fost concediat abuziv de bancă şi că s-ar reîntoarce cu plăcere acolo.
Mişu Negriţoiu a precizat că, în 2010, aportul Trezoreriei la profitul realizat de bancă a scăzut raportat la anul 2009, din cauza faptului că fluctuaţiile de pe pieţele financiare au fost mult mai reduse ca în 2009.
Luând în calcul modul în care se prezintă acum pieţele financiare, Negriţoiu a estimat că profitul generat de Trezorerie în 2011 s-ar putea să fie chiar mai mic decât cel din 2010.