Președintele brazilian Jair Bolsonaro refuză să își recunoască înfrângerea. A plecat din țară chiar înainte de a-și preda mandatul

Președintele brazilian Jair Bolsonaro refuză să își recunoască înfrângerea. A plecat din țară chiar înainte de a-și preda mandatul Sursa foto: EVZ

Fostul președinte al Braziliei Jair Bolsonaro nu va fi prezent la ceremonia de învestitură a noului șef de stat, Luiz Inacio Lula da Silva. Acesta a plecat în SUA cu doar două zile înainte de a-și preda mandatul.

Bolsonaro nu și-a recunoscut niciodată înfrângerea și nici nu l-a felicitat până acum pe noul președinte de stânga. Acesta trebuie să-i predea lui Luiz Inacio Lula da Silva eșarfa prezidențială, așa cum prevede protocolul. Jair Bolsonaro a plecat din Brazilia vineri, la bordul unui avion al forțelor aeriene, având destinația Orlando, Florida. „Zbor, mă întorc în curând”, a declarat acesta.

Fostul președinte al Braziliei nu poate accepta înfrângerea

Ieșirea din țară a „viitorului fost președinte” a fost autorizată de Secretariatul General al Preşedinţiei, însă deplasarea era prevăzută în perioada 1- 30 ianuarie.

Dacă Bolsonaro nu se va prezenta la ceremonia de învestitură a noului președinte, va fi pentru prima oardă din anul 1985 când un fost președinte alege să nu-i înmâneze eșarfa prezidențială noului șef de stat. Atunci, João Figueiredo, ultimul președinte al dictaturii militare a refuzat să participe la ceremonia de învestire a succesorului său, José Sarney.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lula da Silva a obținut victoria în Brazilia în 30 octombrie, iar de atunci Bolsonaro a refuzat să mai apară în public, dând semne de depresie. Potrivit experților, plecarea lui în Statele Unite nu este altceva decât un semn clar că acesta refuză să accepte realitatea, fiind mai degrabă o încercare de a delegitima rezultatul alegerilor şi următorul guvern.

Bolsonao, în lacrimi după înfrângere

După ce a aflat rezultatul alegerilor, Bolsonaro a spus în lacrimi: „Cel puţin am întârziat cu patru ani prăbuşirea Braziliei cu această ideologie de stânga dăunătoare. Am dat tot ce am avut mai bun”. Susținătorii săi au început să manifeste imediat după înfrângere, împotriva viitorului președinte, cerând o intervenţie militară care să împiedice preluarea mandatului de către Lula.

Deși nu a condamnat niciodată taberele susținătorilor săi din fața sediului armatei, Jair Bolsonaro a criticat tentativa de terorism a unuia dintre susținătorii săi care a plasat un dispozitiv exploziv într-o cisternă în apropierea aeroportului din Brasilia pentru a „crea haos” înainte de învestirea lui Lula, potrivit news.ro.