„Având în vedere că, până la această dată, nu au fost luate măsuri pentru restabilirea ordinii constituționale și înlăturarea efectelor intrării în vigoare a ordonanței de urgență indicate, vă solicit să reanalizați posibilitatea de a sesiza direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe de urgență pentru considerentele precizate în scrisoarea din 4 iulie a.c. În cazul în care veţi decide să nu daţi curs procedurii de sesizare a Curţii Constituţionale, vă rog sa aveţi în vedere, dacă veți considera oportun, să-mi comunicaţi motivele care au stat la baza refuzului iniţierii unui asemenea demers”, se arată în scrisoarea lui Băsescu.

În plus, șeful statului arată că mai multe organizații non-guvernamentale i-au cerut lui Victor Ciorbea să sesizeze CCR pe acest subiect.

„Prin atribuția Avocatului Poporului de a sesiza direct Curtea Constituțională în cadrul unei proceduri speciale s-a avut în vedere ca drepturile și libertățile cetățenilor să fie mai bine apărate. În acest sens, vă solicit să luați în considerare şi punctul de vedere al societății civile, referitor la care aţi fost sesizat, față de încălcarea drepturilor constituționale ale cetățenilor prin menținerea în vigoare a ordonanței de urgență mai sus indicate.

Statul de drept reprezintă una dintre valorile supreme ale poporului român și presupune obligativitatea respectării Constituției și a jurisprudenței Curții Constituționale. Instituirea unui climat de legalitate implică recunoașterea drepturilor și libertăților cetățenilor, iar un rol aparte în această privință revine Avocatului Poporului care are posibilitatea să asigure, prin pârghiile constituționale şi legale ce i-au fost conferite, respectarea Legii fundamentale”, explică Traian Băsescu.