Președinte PC: Singura șansă a lui Antonescu este să se reîntoarcă în USL
- Raluca Florescu
- 13 mai 2014, 09:16
Liderul PNL Crin Antonescu a făcut trei erori fundamentale, iar acum riscă să piardă totul, singura lui șansă fiind întoarcerea în USL, a spus ieri seară Daniel Constantin, președintele Partidului Conservator.
„Cred că a pierdut totul și e dispus să facă orice, să spună orice. A făcut trei erori fundamentale. Prima este că a plecat din USL înainte de europarlamentare. Avea o șansă să ia peste 20 de la sută, așa a pierdut tot electoratul USL. A pierdut și nu mai are vreo șansă să câștige ceva sau peste 20 la sută. Apoi, a doua greșeală este că s-a decredibilizat, chiar și în fața lui Udrea sau Blaga, după ce a atacat USL. Mai are o singură șansă, de a se întoarce în USL”, a declarat Constantin la România TV, scrie Agerpres.
Acesta a completat că a treia greșeală făcută de liderul PNL este că „a jucat la două capete. Nu poți fi în USL, dar să ai și întâlniri cu Băsescu. Oricum vor fi reacții în PNL și riscă să piardă și funcția de președinte al PNL”. Antonescu a primit critidici și din partea președintelui executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea.
Potrivit acestuia, liderul PNL nu a venit niciodată în colegiul din județul Teleorman unde a fost ales senator.
„În colegiul unde m-a scos pe mine deputat, în Teleorman, așa cum zice el, cred că va fi foarte bine primit. De aia a venit foarte des, adică niciodată”, a comentat Dragnea.