Presa turcă acuză: SUA își face jocurile murdare în timp ce ne concentrăm pe Mediterana

Presa turcă acuză: SUA își face jocurile murdare în timp ce ne concentrăm pe Mediterana

Americanii doresc să constituie un stat kurd în Siria. Aceasta e temerea cea mare a președintelui turc Erdogan, așa că trompetele din presa de la Ankara au dezlănțuit atacul împotriva lui Donald Trump.

În timp ce Turcia și opinia publică internațională se concentrează în general pe Mediterana de est, SUA - care urmăresc să facă bucăți Siria și să înființeze un mic stat al organizației teroriste PYD/PKK - continuă să își accelereze jocurile murdare. În acest sens, SUA i-au convins să facă pace și să se așeze la masa negocierilor pe foștii dușmani, organizația teroristă PKK/PYD și  Consiliul Național Kurd din Siria (ENKS), apropiat de Administrația Regională Kurdă din Irak și de Barzani (Nechirvan Barzani, președinte al Administrației Kurde - n.red.). Aceștia au ajuns la un acord privind aspecte politice în Siria. Astfel, unifică o structură care nu este o organizație teroristă și PKK/PYD/YPG, o organizație teroristă separatistă. Tot acest plan de unificare se întinde până în nordul Irakului. În acest timp, o companie energetică cu sediul în Statele Unite a semnat un acord cu organizația teroristă YPG/PKK pentru a extrage, prelucra și comercializa petrolul din zonele aflate în nord-estul Siriei. De fapt, mai corect este să spunem că statul american a făcut un acord oficial cu o organizație teroristă. Pentru că acest acord al companiei petroliere a fost posibil cu participarea și acordul departamentelor de Stat și al Energiei din Statele Unite. Cu alte cuvinte, orice joc murdar se face cu știința și permisiunea statului. Adică SUA, ca membru NATO, adoptă măsuri care vor spori influența politică și economică pe teritoriul sirian al YPG/PYD/PKK, organizație teroristă care amenință integritatea spațiului geografic în care se află și Turcia, un membru al aceleiași alianțe atlantice. Cele mai clare dovezi în acest sens sunt că reprezentantul special al SUA în Siria, James Jeffrey, și-a intensificat în ultimele zile contactele cu liderii teroriști și reprezentanții altor grupări din zonă și a oferit asigurări teroriștilor. Din acest motiv, întrebarea care ne vine în minte este legată de sincronizarea evenimentelor. Răspunsul îl dă generalul în retragere Dr. Naim Babüroğlu, cadru didactic la Universitatea Aydın din Istanbul:

"În timp ce Turcia se concentrează pe Mediterana de est iar SUA se poziționează alături de Grecia și Administrația Greacă a Ciprului de Sud, Turcia își cheltuie energia în această direcție. Ce este important în această strategie? Să îți consumi la momentul și locul potrivit forța, puterea, energia, mutările. Din acest motiv, SUA fac aceste mutări într-un moment care le convine din perspectiva propriei strategii. Însă și Republica Turcia este un stat cu rădăcini puternice și poate acționa pe mai multe fronturi simultan".

Asta înseamnă că în special SUA sporesc tensiunile în Mediterana?

"Cu siguranță, cu cât se concentrează mai tare Turcia într-acolo, SUA își intensifică mutările în Siria. Acesta este unul dintre cei mai importanți factori ai strategiei. Adică SUA direcționează Turcia spre Mediterana de est, atrage energie Turciei spre Mediterana de est, sprijină Grecia și Administrația Greacă a Ciprului de Sud și profită de moment pentru a-și pune în aplicare planurile în Siria".

Adică SUA își urmăresc interesul în detrimentul alianței?

"SUA nu au fost niciodată pentru un partener strategic, un aliat strategic pentru Turcia. Pașii pe care i-au făcut SUA din 2003 până în prezent, de la invazia Irakului până acum, în Irak, în Siria, în Libia, în general în Orientul Mijlociu, au fost complet contrar intereselor și securității naționale ale Turciei. SUA iau decizii care nu au legătură cu statutul de aliat. Criza din 2003, apoi criza vizelor, acum sprijinul acordat fățiș grupării teroriste PYD/PKK și poziționarea pe frontul opus nouă în Mediterana... Dacă ar fi aliați, SUA ar face aceste lucruri Turciei, care vrea să anihileze organizația teroristă și care se află în aceeași alianță? O spun din perspectiva unui ofițer în retragere care a activat în cadrul NATO. SUA nu au fost nici măcar aliați, cu atât mai puțin parteneri sau aliați strategici..."

Pe scurt, s-a confirmat încă o dată că toate declarațiile SUA privind alianța și parteneriatul cu SUA au fost povești, păcăleli. La fel cum a fost în cazul politicii și strategiei pe care le-au adoptat din cauza S-400, la fel ca în cazul deciziilor luate în legătură cu F-35.

Adică aceste mutări făcute de SUA nu sunt o surpriză pentru că din partea unui aliat doar cu numele nu poate veni niciodată o decizie bună...

https://www.milliyet.com.tr/yazarlar/tunca-bengin/akdenize-odaklanmisken-abdden-kirli-oyunlar-6313693 

Traducere: Rador