Presa rusă: Clinton i-a cerut lui Lavrov să dea un ultimatum Iranului – negocieri sau război
- Paul Ciocoiu
- 14 martie 2012, 19:20
Statele Unite au cerut Rusiei să transmită un ultimatum Iranului, avertizând regimul de la Teheran că fie începe negocierile cu comunitatea internaţională în controversatul dosar nuclear, fie riscă un atac militar în decurs de câteva luni, a dezvăluit ziarul rus Kommersant în ediţia de astăzi.
Potrivit sursei citate, secretarul american de Stat Hillary Clinton i-a cerut luni omologului său rus Serghei Lavrov să avertizeze Iranul că mai are o singură şansă de a rezolva paşnic disputa internaţională din jurul programului său nuclear, şi anume tratative serioase cu aşa-numitul grup 5+1 – SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania.
În caz contrar, regimul de la Teheran riscă un atac aerian în doar câteva luni, au dezvăluit mai mulţi diplomaţi care au asistat la discuţiile dinytre cei doi oficiali.
"Este doar o chestiune de când, nu şi dacă" Israelul va ataca Iranul, au subliniat diplomaţii.
În mai multe interviuri date în timpul vizitei în SUA săptămâna trecută, premierul israelian Benjamin Netanyahu a sugerat că un raid aerian asupra instalaţiilor nucleare iraniene ar putea avea loc în câteva luni.
"Nu stăm cu cronometrul în mână. Poate avea loc în câteva zile, câteva săptămâni, dar nu în câţiva ani. Rezultatul trebuie să fie îndepărtarea ameninţării armelor nucleare ajunse în mâinile Iranului", a subliniat şeful executivului de la Ierusalim.