Preotul Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, reţinut după ce o femeie l-a acuzat de agresiune sexuală, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În urmă cu opt ani, preotul a fost implicat într-un alt scandal, când o minoră ar fi plecat de acasă la scurt timp după ce i s-ar fi confesat preotului prin mail.
Apar noi detalii despre preotul Visarion Alexa, după ce acesta a fost acuzat de o femeie de hărțuire sexuală. Un bărbat a mărturisit că, în 2014, fiica sa minoră ar fi plecat de acasă, după ce i s-ar fi confesat preotului prin mail.
Minora i-ar fi scris preotului că are de gând să trăiască la mănăstire, iar el nu a anunțat părinții, precizând că ceea ce i-a spus fata reprezinta o spovedanie.
Tătăl fetei a declarat, la vremea respectivă, că preotul nu a avut niciun fel de acțiune în a anunța pe unul de părinți cu privire la planul fetei care era minoră.
„Mi se pare ceva de domeniul irealului ca un părinte să nu ştie de acest mail”
„Am foarte mari semne de întrebare vis a vis de modul în care acest preot a procedat. Spun asta pentru că, din câte am înţeles – sigur, poliţia va stabili dacă şi ce – dar eu am înţeles că Iulia i-a trimis un mail, sau cel puţin un mail. Iar acest preot, deşi ştia că e un copil minor, nu a avut niciun fel de acţiune în a anuța unul dintre părinţi. Mi se pare ceva de domeniul irealului ca un părinte să nu ştie de acest mail”, a spus tatăl fetei în acea perioadă.
De asemenea, bărbatul a mai declarat că preotul nu era în măsură să decidă pentru copilul ei, singurii care pot face asta sunt doar părinții. Mai mult, el a precizat că preotul ar fi dat diverse sfaturi total nepotrivite pentru un copil minor.
(...) Când primești un mail de la un copil minor trebuie să anunţi părinţii, indiferent care ar fi fost intenţiile astea, pentru că mailul nu înseamnă o spovedanie”, a mai spus tatăl fetei la Digi24. Reamintim că părintele Visarion Alexa a fost reținut de polițiștii din București, după ce o femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o în timp ce se spovedea.
În luna august, femeia, în vârstă de 37 de ani, le-a povestit polițiștilor că în timpul spovedaniei, părintele ar fi încercat să o agreseze sexual. Potrivit unor surse, părintele ar fi recunoscut acuzația, ceea ce a dus la un șoc în Biserica Ortodoxă. Preotul a devenit viral pe rețelele sociale pentru predicile sale în care vorbea despre importanța familiei și rolul creștinului în societate.