Organizatorii Premiilor Oscar din acest an au stabilit nominalizările pentru gala care a fost programată să se desfășoare la finalul lunii aprilie.
Luni au fost făcute publice cei care au primit nominalizare la premiile Oscar din acest an. Gala de decernare a prestigioaselor premii este programată să se desfăşoare pe 25 aprilie. Reuters prezintă reacţiile principalilor nominalizaţi. Sunt citate declarațiile publice sau mesajele publicate de aceştia pe reţelele de socializare.
„Este o victorie a jurnaliştilor de investigaţie independenţi, precum şi a avertizorilor de integritate. Aceşti gardieni ai societăţilor noastre care pot trage la răspundere autorităţile corupte. În primul rând, «colectiv» este un omagiu cinematografic adus victimelor şi supravieţuitorilor, care au avut curajul să ne împărtăşească detalii din viaţa lor private”, a spus Alexander Nanau, realizatorul documentarului „colectiv“.
Filmul este nominalizat la categoriile „cel mai bun documentar” şi „cel mai bun lungmetraj international”.
Gary Oldman, nominalizat pentru cel mai bun actor
„După un an pandemic atât de stresant, există un oarecare sentiment de linişte şi de confort în a şti că nu am abandonat tradiţiile importante. În industria noastră, nu e nimic mai tradiţional decât premiile Oscar. Care va trimite un semnal de speranţă că vom reuşi să ieşim din această situaţie... Ca să nu banalizez situaţia din momentul de faţă, este o sursă de mare mândrie şi cinste să fiu apreciat alături de aceşti alţi artişti extraordinari şi minunaţi”, a spus Gary Oldman.
Cunoscutul actor este nominalizat la categoria „cel mai bun actor” pentru rolul din pelicula „Mank”.
Riz Ahmed, cel mai bun actor în „Sound of Metal”
„Uau! Sunt onorat să fiu nominalizat de colegii mei actori alături de interpretări atât de pline de inspiraţie. Sunt recunoscător Academiei de Film pentru sprijin şi încurajare...«Sound of Metal» vorbeşte despre cum o problemă de sănătate te poate îndepărta de viaţă şi de cei dragi. Forţându-te să creşti în feluri neaşteptate. În acest an atât de provocator pentru atât de mulţi oameni. Sper că această poveste ne poate inspira să clădim legături noi şi adânci cu noi înşine şi cu ceilalţi”, a declarat Riz Ahmed.
El este nominalizat la „cel mai bun actor” cu rolul din pelicula „Sound of Metal”.
Carey Mulligan, cea mai bună actriță „Promising Young Woman”
„Sunt absolut încântată în dimineaţa aceasta şi sunt foarte onorată să mă găsesc într-o companie atât de respectată în toate categoriile. Mulţumesc Academiei pentru acceptarea acestei poveşti care înseamnă atât de mult pentru mine”, a spus Carey Mulligan.
Actrița este nominalizată la categoria „cea mai bună actriţă” pentru rolul din „Promising Young Woman”.
„A fost un şoc complet. Nu cred că m-am oprit însă din tremurat... simt că acum, mai mult ca oricând, este responsabilitatea noastră să găsim şi să spunem poveşti despre experienţe ale femeilor care nu au fost reprezentate pe marele ecran”, a spus Vanessa Kirby
Aceasta este nominalizată în categoria „cea mai bună actriţă” pentru interpretarea din „Pieces of a Woman”.
Daniel Kaluuya, nominalizat la cel mai bun actor în rol secundar
„Preşedintele Fred Hampton a fost un model, un far călăuzitor. O fiinţă care aducea lumină oriunde mergea cu mesajul său incredibil. Cu abilitatea lui de a domina orice scenă, însă privat de posibilitatea de a cuceri o audienţă globală. A creat strategii care au sprijinit şi au ridicat moralul comunităţii persoanelor de culoare. Unificând alte comunităţi cu veselia, mintea, pasiunea şi dragostea sa. Sunt recunoscător să fiu nominalizat pentru întruchiparea unui bărbat ale cărui principii le respect profund şi pentru că m-a călăuzit să-i calc pe urme”, a declarat Daniel Kaluuya.
El este nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol secundar” pentru „Judas and the Black Messiah”.
„E o veste extraordinară. Mulţumesc foarte mult Academiei şi felicitări colegilor nominalizaţi. Sunt onorat să mă aflu într-o astfel de companie. Am făcut câteva filme de-a lungul anilor, dar niciunul nu a avut o însemnătate atât de mare pentru mine ca acesta. În timpul unei călătorii lungi ca aceasta, cel mai mult contează să fii înconjurat de colaboratori minunaţi, care îţi sunt şi prieteni... Vă transmit mulţumiri din Danemarca”, a spus Thomas Vinterberg.
El este nominalizat la categoria „cel mai bun regizor” pentru „Another Round”.