Premierul Vladimir Putin: Nu vreau să recreez Uniunea Sovetică

Premierul Vladimir Putin: Nu vreau să recreez Uniunea Sovetică

Premierul rus Vladimir Putin a făcut apel la crearea unei "Uniuni Eurasiatice", formată din fostele republici sovietice, o contrareplică la Uniunea Europeană. Şeful guvernului, care a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale din 2012, este de părere că acest bloc va deveni un jucător important la nivel mondial.

Ideea lui Putin nu este nouă şi, când a mai fost enunţată, a fost considerată drept o tentativă de 'refacere a Uniunii Sovietice. Premierul rus spune că Rusia, Belarus şi Kazakhstan sunt pe drumul cel bun din punctul de vedere al integrării "economice" şi respinge categoric acuzaţia că ar dori să recreeze o Uniune Sovietică.

"Nu există discuţii despre reclădirea URSS într-un fel sau altul", susţine Putin într-un comentariu publicat în ziarul " Izvestia". "Ar fi o naivitate să încerci să reinstaurezi sau să copiezi ceva ce aparţine trecutului, dar o integrare bazată pe valori noi şi pe fundamente economice şi politice este o necesitate pentru vremurile actuale", susţine Putin, potrivit BBC.

Şeful guvernului rus şi-a făcut publice planurule privind crearea Uniunii Euroasiatice încă din luna iulie a.c., în cadrul Forumului de afaceri al Uniunii vamale între Rusia, Kazahstan şi Belarus. El şi-a exprimat nădejdea că o declaraţie privind crearea acestei structuri va fi semnată deja în 2012, iar implementarea acestui proiect ambiţios de integrare va începe către 2013.

Uniunea Euroasiatică ar trebui să reprezinte un nivel superior de integrare care se produce deja în cadrul Uniunii vamale între Rusia, Kazahstan şi Belarus şi în cadrul Spaţiului economic unic între cele trei state. Acesta din urma va începe să funcţioneze de la 1 ianuarie 2012 şi ar urma să creeze o piaţă uriaşă cuprinzând mai mult de 165 milioane de consumatori. Corespondenţii străini la Moscova amintesc însă că şi alte tentative, din trecut, de refacere a unei alianţe între fostele state sovietice au eşuat din cauza diferenţelor economice majore. În plus, multe state ex sovietice au început să privească mai mult spre Occident şi nu şi-au ascuns dubiile faţă de intenţiile reale ale Moscovei.

Ne puteți urmări și pe Google News