Premierul Ungureanu: "Ministerul Economiei va arăta pentru prima oară ce înseamnă management privat"
- Raluca Florescu
- 10 februarie 2012, 17:32
Prioritatea numărul unu este asigurarea unei creşteri economice durabile, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, la ceremonia de predare-primire a mandatului.
El a menţionat că reformele derulate până în prezent au creat premisele unei creşteri sustenabile.
"Trebuie avut în vedere contextul internaţional, criza globală şi cea financiară din Europa. În acest context, conţinutul acordului cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Mondială sunt esenţiale pentru credibilitatea externă", a precizat Drăgoi.
Cu ocazia ceremoniei de predare- primire a mandatului de ministru al Finanţelor, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus că ministerul Economiei va arăta pentru prima oară ce înseamnă cu adevărat management privat într-o întreprindere în care statul este principalul acţionar.
"Va fi un minister care va arăta pentru prima dată ce înseamnă cu adevărat management privat într-o întreprindere în care statul este principalul acţionar. Sunt foarte bucuros să ştiu că acest lucru se va consuma în scurt timp, lunile următoare o vor dovedi, iar dumneavoastră veţi vedea că aici se află un administrator de nădejde”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu. "Am încredere absolută în noul ministru"
"Faţă de noul ministru nu doar că exista disponibilitate ci şi o încredere absolută, în primul rând pentru că avem de-a face cu un specialist care ştie foarte bine ce înseamnă tehnic piesele care compun competenţa acestui minister", a adăugat primul-ministru.
La predarea mandatului, fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a spus că a preluat ministerul într-o perioadă grea şi a avut rezultate apreciate de mediul de afaceri şi organismele financiare internaţionale.
"Într-o funcţie de ministru ştii când vii, dar nu ştii când pleci. Am preluat ministerul într-o perioadă grea, se impuneau nişte lucruri de rezolvat, pe fondul unor nemulţumiri salariale ale colegilor din minister şi structurilor din subordine. Au fost rezultate apreciate de mediul de afaceri şi organismele financiare internaţionale", a afirmat Ialomiţianu.
Potrivit lui Ialomiţianu, principalele sale realizări în cadrul mandatului de ministru au fost: asigurarea unui sistem de salarizare sustenabil, reducerea birocraţiei în administraţia fiscală, facilităţi fiscale - anularea penalităţilor, eşalonări pentru firme în dificultate, alocări semnificative pentru investiţii, creşterea încasărilor bugetare.
Ialomiţianu a adăugat că a lăsat un buget prudent şi responsabil, care permite ca România să nu mai ia măsuri de reducere a cheltuielilor sau de creştere a taxelor.