Premierul Ungureanu i-a trimis pe români la dicționar. Vezi care a fost cel mai căutat cuvânt! | VIDEO
- George Lacatu ş
- 15 martie 2012, 21:32
Disputa pe teme gramaticale iscată marţi seara, la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3, între premierul României, Mihai Răzvan Ungureanu, şi moderatorul Mihai Gâdea a trimis mai mult de 20.000 de români în ultimele două zile să consulte Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, în varianta sa online.
Traficul site-ului dexonline.ro a crescut, în ultimele două zile, cu aproximativ 13%. Dacă ne uităm pe cele mai căutate cuvinte de către vizitatorii unici ai site-ului din ultimele 50 de ore, observăm că numărul mai mare de accesări are strânsă legătură cu lecţia de gramatică pe care profesorul Ungureanu i-a oferit-o jurnalistului Mihai Gâdea. Cel mai căutat cuvânt de pe dexonline, de marţi seară până în prezent, este "salutar". Peste 15.000 de români au vrut să afle sensul corect al acestui cuvânt, care a iscat o adevărată polemică între premier şi moderator. După cum probabil vă amintiţi, după ce Mihai Răzvan Ungureanu l-a corectat pe Mihai Gâdea cu privire la modul defectuos în care jurnalistul a folosit acest cuvânt, managerul Antenei 3 a apelat apoi la explicaţia din dexonline.ro, pe care a afişat-o pe un ecran mare, pentru a-i demonstra premierului că a folosit corect sensul acestui cuvânt. Conform statisticilor puse la dispoziţie ziarului EVZ de către reprezentanţii site-ului dexonline.ro, cuvântul "salutar" a ocupat imediat locul întâi în topul căutărilor. Potrivit aceleiaşi surse, cu două zile înainte acest cuvânt nu a fost căutat de către nici un vizitator.
"Fortuit", "silogism", "Iaşi", "din", "dintre", "din şi dintre"
După disputa pe seama cuvântului "salutar", premierul Ungureanu a mai dat exemplul cuvântului "fortuit", care este folosit incorect de foarte mulţi români. Ca un făcut, următorul cuvânt în căutările celor care au intrat pe dexonline.ro este chiar "fortuit". Peste 3.500 de români au vrut să afle sensul corect al cuvântului. Pe locul 3 în top, cu 2.800 de căutări, se află cuvântul "silogism", la care Mihai Răzvan Ungureanu a făcut referire. Pe locul 4, cu 1.736 de accesări, se află cuvântul Iaşi. Ungureanu i-a cerut lui Gâdea să pună acest cuvânt la plural. "Dacă vreţi să vedeţi cât de bine vorbeşte cineva limba română, cereţi-i să spună care este diferenţa între "din" şi "dintre" ", a spus premierul în emisiune. Pe locurile 5 şi 6, se situează accesările pentru cuvintele "din" - 1.275 - şi "dintre", cu 962 de căutări. CITIȚI ȘI:
- Lecție de română la Antena 3: Cum l-a pus la punct Ungureanu pe moderatorul Gâdea! | VIDEO
- Meciul Gâdea – Ungureanu: cele mai spectaculoase faze