Premierul ucrainean s-a deplasat la Donețk pentru a detensiona situația din estul rusofon

Premierul ucrainean s-a deplasat la Donețk pentru a detensiona situația din estul rusofon

Amendamentele constituţionale ar trebui să fie operate înaintea alegerilor prezidenţiale anticipate, prevăzute să se desfăşoare la 25 mai, a declarat astăzi premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk la Doneţk, în estul rusofon al ţării, unde s-a deplasat într-o încercare de a-i determina pe manifestanţii proruşi să predea armele şi să elibereze clădirea administraţiei regionale pe care o ocupă de mai multe zile, după ce Kievul a ameninţat să recurgă la forţă împotriva acestora.

Iaţeniuk s-a întâlnit cu reprezentanţi ai primăriei şi puterii locale, precum şi cu reprezentanţi ai mediilor de afaceri, între care oligarhul Rinat Ahmetov, unul din cei mai bogaţi oameni din Ucraina, care a fost timp îndelungat unul din pilonii fostului regim prorus de la Kiev.

Niciun reprezentant al separatiştilor care ocupă de duminică clădirea administraţiei regionale şi cer un referendum cu privire la viitorul regiunii nu a fost prezent, notează AFP. Cu toate acestea, Rinat Ahmetov a servit în ultimele zile ca intermediar între autorităţile loiale guvernului central de la Kiev şi activiştii separatişti.

Premierul Iaţeniuk a pledat, în special, într-o conferinţă de presă ce a urmat, pentru un “echilibru de putere între guvernul central şi regiuni” şi a promis menţinerea legii care acordă statut oficial altor limbi decât ucraineana, inclusiv limba rusă.

“Nimeni, sub niciun pretext, nu va restricţiona utilizarea limbii vorbite” de o comunitate, s-a angajat Iaţeniuk.

Una dintre primele decizii ale parlamentului de la Kiev, după căderea preşedintelui prorus Viktor Ianukovici la sfârşitul lunii februarie, a fost abrogarea unei legi din 2012 privind limbile minorităţilor.

Preşedintele interimar a refuzat să pună în aplicare această decizie, dar votul din parlament a inflamat spiritele, inclusiv în sud-estul rusofon al Ucrainei.

Mai mult, separatiştii susţinuţi de Moscova cer “federalizarea” în Constituţia ucraineană, idee refuzată de puterea proeuropeană de la Kiev, care vede în aceasta o uşă deschisă pentru o viitoare dezmembrare a ţării.

 

Kievul a promis însă amnistia pentru manifestanții rusofoni care au ocupat sediul din Lugansk al serviciului secret ucrainean SBU de unde au sustras și armament.

Ne puteți urmări și pe Google News