În cadrul vizitei efectuate în această după-amiază la stndurile competiţiei automobilistice Bucharest City Challenge 2008, premierul Călin Popescu Tăriceanu a făcut două tururi pe pista din jurul Palatului Parlamentului.
Tăriceanu a declarat că îşi doreşte ca şi în România să fie construit un circuit de Formula 1, aşa cum este în Ungaria.
"Senzaţiile pe două şi patru roţi sunt diferite. Am vrut să văd cum este traseul, pentru că anul trecut nu am avut ocazia, însă nu mă apuc să particip la curse. E bine că Bucureştiul organizează o astfel de competiţie. Oricum, Capitala are tradiţie. Înainte se organizau curse de viteză pe traseul Floreasca-Jianu-Arcul de Triumf. Nu este ceva inedit. Anul acesta şi condiţiile atmosferice sunt mai bune, pentru că anul trecut a plouat. Cred că cursele vor fi mai spectaculoase. Mă uitam cum Ungaria are un circuit de Formula 1 şi mi-aş fi dorit să avem şi noi, dar în viitor ne gândim la asta. În toate ţările civilizate acest sport prinde bine, atrage mult public şi concurează cu fotbalul. Sper ca şi la noi, în acest an, să vină multă lume", a declarat Tăriceanu, care a admirat şi un monopost de Formula 3.
Sursa:Mediafax