După ce a eliminat, încă din prima zi la Palatul Victoria, trei oameni din Guvern, premierul interimar, generalul Nicolae Ciucă, continuă epurările. Seria demiterilor este în curs, urmând eliminarea altor miniștri apropiați fostului prim - ministru Ludovic Orban.
Astfel, din surse politice s-a aflat că se discută că mai multe persoane de la vârful Guvernului ar urma să plece, inclusiv Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, şi consilierul de stat Andi Manciu, şeful Grupului de Comunicare Strategică.
De menționat este faptul că Nicolae Ciucă este favorit să fie desemnat pentru funcţia de prim-ministru, având susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis. Aceleași surse au mai precizat că atât Ludovic Orban, cât şi liderii din ţară ai PNL sunt în acest moment prea slabi să se opună cu adevărat lui Klaus Iohannis, scrie Capital.
Iohannis a preluat, prin Ciucă, controlul total al Guvernului
În condițiile date, Orban devine din ce în ce tot mai nesigur şi pe funcţia de preşedinte al PNL, iar cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor este departe de a fi o certitudine.
Se pare însă că preluarea controlului direct al lui Iohannis asupra Guvernului, prin intermediul generalului Ciucă, va însemna şi o schimbare radicală a echipei guvernamentale, au mai menționat sursele politice. De asemenea, dintre actualii miniştrii cel mai sigur de prezenţa în viitorul guvern este Marcel Boloş, care nici măcar nu este membru PNL, însă care a fost invitat de Klaus Iohannis la discuţiile de marţi seara.
Alţi miniştrii care au şanse să fie păstraţi în viitorul guvern sunt următorii: Bogdan Aurescu (Externe), Cătălin Predoiu (Justiţie), cei doi fiind apropiaţi de Iohannis. În echipă s-ar putea regăsi în continuare Florin Cîţu şi Raluca Turcan, poate chiar şi Lucian Bode, un apropiat al echipei din Sălaj (Hellvig, Boloş, Bologa).
Sursele citate au mai precizat că pentru celelalte cinci ministere, dintre cele 10 pe care liberalii intenţionează să le păstreze într-un guvern alături de USR şi UDMR, ar urma să fie aduşi oameni care îi sunt de încredere lui Iohannis, inclusiv la Apărare, unde un alt general ar trebui să-i urmeze lui Ciucă.