Premierul face o dezvăluire sumbră despre cât va dura pandemia! „Nu s-a consumat primul val”

Ludovic Orban

Pentru că economia românească nu va mai putea suporta o a doua „nchidere totală” a țării, așa cum s-a întâmplat în perioada martie-mai 2020, premierul Ludovic Orban lasă să se înțeleagă că acest lucru nu se va mai întâmpla.

Potrivit lui Orban, actualul obiectiv al Guvernului este de a reduse rata de infectare iar pentru asta vor fi luate măsuri punctuale, pe zone roșii, unde rata de infectare trece de trei cazuri la mia de locuitori. Sub nicio formă, premierul nu se gândește să închidă toată România.

„Noi nu urmărim să ajungem la un “lockdown”, am spus din capul locului. Obiectivul nostru este să reducem rata de infectare, să stopăm creşterea numărului de infectări. Am văzut în ultima perioadă, cel puţin în ultimele săptămâni, este o creştere vizibilă, semnificativă, a gradului de conformare a oamenilor. Din ce în ce mai mulţi oameni încep să înţeleagă. Sigur că există anumite grupuri, negaţionişti cu care nu se poate vorbi raţional. (...) Peste tot există provocatori în astfel de grupuri. Sunt foarte multe persoane care apar în foarte multe locuri”, a spus Orban.

Premierul Orban a mai precizat că Guvernul a decis să prelungească starea de alertă, tocmai pentru a aplica mai bine măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus și de a stopa creșterea numărului persoanelor infectate.

„Masca este principala formă de protecţie alături de păstrarea unei distanţe fizice de protecţie sanitară, măsurile de igienă care sunt extrem de importante în prevenirea virusului, în toată Europa. Ne confruntăm cu ceea ce poate unii îl intitulează al doilea val, eu nu spun “al doilea val”, pentru că de fapt, din punctul meu de vedere, nu s-a consumat primul val. Din păcate, revenirea la normalitate n-a fost însoţită şi de creşterea gradului de conformare”, a spus Orban.

Medicii de familie n-au fost uitaţi

Altfel, tot luni, liderul de la Palatul Victoria a spus că trebuie stabilite reguli mai clare şi beneficii pentru medicii de familie care se află în primele linii de luptă cu molima.

În acest sens, Orban a anunţat că va avea o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, dar şi cu reprezentanţii asociaţiilor medicilor de familie.

„Deja medicii de familie sunt implicaţi. Trebuie stabilită modalitatea de implicare a medicilor de familie, pentru că sunt mulţi medici de familie cu care am vorbit şi care sunt într-o permanentă consultare cu pacienţii pozitivi pe care îi au. Ei urmăresc evoluţia stării de sănătate. Împreună cu domnul ministru şi cu reprezentanţii organizaţiilor medicilor de familie va trebui să stabilim nişte reguli un pic mai clare şi, eventual, şi beneficiile pe care le au medicii de familie în cadrul bătăliei antiCovid-19 pentru serviciile medicale pe care le furnizează”, a spus preşedintele PNL.