Premierul Dorin Recean, liderul delegației Republicii Moldova la sesiunea înaltă a Adunării Generale a ONU. Subiectele discutate
- Ana Munteanu
- 27 septembrie 2024, 14:16
Republica Moldova. Prim-ministrul Dorin Recean se va afla vineri într-o vizită în Statele Unite ale Americii, la New York. Premierul va conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a 79-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU). Reuniunea se desfășoară în perioada 24-30 septembrie curent.
Dorin Recean va vorbi despre securitatea regională și va pleda pentru întărirea cooperării în cadrul ONU
Șeful Executivului de la Chișinău va susține un discurs în plenul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a subliniat că forul internațional va avea ca temă principală „Unitate în diversitate pentru pace, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni”.
„Prim-ministrul Dorin Recean va vorbi despre contribuția Republicii Moldova la soluționarea problemelor globale, precum și despre securitatea regională, schimbările climatice și va pleda pentru întărirea cooperării internaționale în cadrul ONU”, a subliniat Daniel Vodă.
Discursul va putea fi urmărit live, pe pagina oficială de Facebook a Guvernului, în jurul orei 18.00, ora Republicii Moldova.
Potrivit agendei, premierul va avea întrevederi de nivel înalt cu omologi și conducerea ONU.
Discuții cu cetățenii moldoveni din SUA
Pe finalul vizitei, șeful Executivului Dorin Recean se va întâlni cu reprezentanți ai diasporei moldovenești din regiunea New York. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe.
„Dragi prieteni din New York, aflându-mă la reuniunea anuală a Națiunilor Unite îmi doresc mult să vă revăd. Împreună cu premierul Dorin Recean vom fi bucuroși să ne întâlnim cu cetățenii moldoveni din regiunea New York. Toți doritorii sunt invitați pe 27 septembrie 2024, la orele 18.00 la adresa: 520 8th Ave. New York, NY 10018, sala 17 S (etajul 17)”, a scris Mihai Popșoi.
Adunarea Generală a ONU reprezintă cel mai important for internațional. Adunarea Generală se reunește în cadrul sesiunilor anuale regulate, dar pot fi convocate sesiuni speciale sau urgente. Prima sesiune a fost convocată la 10 ianuarie 1946, la Londra.