Premierul David Cameron, audiat de parlamentari în scandalul interceptărilor telefonice

Premierul David Cameron, audiat de parlamentari în scandalul interceptărilor telefonice

La o zi de la audierea magnatului presei, Rupert Murdoch, în cazul interceptărilor telefonice pe care le-a făcut publicația ”News of the World”, astăzi a venit rândul premierului britanic David Cameron să dea explicații în fața parlamentarilor. Șeful guvernului conservator de la Londra este audiat, într-o sesiune extraordinară a Camerei Comunelor, în legătură cu mega-scandalul ascultărilor ilegale.

Parlamentarii Partidului Laburist au anunțat, anterior audierii, că vor să afle de ce Cameron a insistat să îl angajeze pe fostul redactor-șef al ”News of the World”, Andy Coulson, în postul de director de comunicare, în pofida avertismentelor legate de implicarea acestuia în ascultările ilegale. ”Desigur, regret că l-am angajat”, a spus Cameron referindu-se la decizia de a-l aduce pe Coulson în echipa sa.

”Trebuie să ne asigurăm că ascultările telefonice ilegale, făcute de jurnaliști, nu vor mai continua”, a declarat Cameron, în debutul intervenției sale din parlament. Premierul britanic a nominalizat apoi persoanele care vor face parte dintr-o comisie de anchetă și a cerut ”transparență totală în relația dintre media și politicieni”. Comisia, formată din jurnaliști și un fost șef al poliției, ar trebui să prezinte un raport în 12 luni. Cameron a dat asigurări că nu a avut nimic de ascuns în privința relațiilor cu magnatul Rupert Murdoch, precizând că vizitele acestuia în Downing Street 10 au fost întotdeauna publice. Ieri, Rupert Murdoch și fiul său, James Murdoch, au fost audiați în Camera Comunelor,  în scandalul interceptărilor telefonice pe care le-a făcut în ultimii ani tabloidul „News of the World”. Murdoch a declarat parlamentarilor că nu a știut nimic despre amploarea pe care o luaseră interceptările întrucât unii dintre angajații săi l-au indus în eroare. „Am fost absolut șocat și rușinat când am aflat”, a spus magnatul australian, dând vina pe cei care îi conduc afacerile din Marea Britanie.

Ne puteți urmări și pe Google News