Premierul britanic, iritat de costurile noului sediu al Consiliului European
- Paul Ciocoiu
- 26 iunie 2011, 12:40
Şeful guvernului britanic David Cameron şi-a exprimat zilele trecute "imensa frustrare" pe care a simţit-o atunci când, prezent la summitul european de vară de la Bruxelles, dedicat exclusiv crizei elene, i s-a înmânat o broşură în care era prezentat vitorul sediul al Consiliului European ale cărui costuri sunt estimate la aproape 300 de milioane de euro, scrie ziarul The Guardian.
Broşura a fost distribuită liderilor europeni joi seara de însuşi Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European care, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, a devenit instituţie a blocului comunitar. Lucrările summitului european de vară au fost aproape în întregime dedicate crizei prin care trece Grecia şi eforturilor de salvare a statului elen de la faliment din partea celorlalte 16 ţări din Zona Euro.
Noul sediu al consiliului, o construcţie din sticlă şi oţel şi care va utiliza preponderent energie regenerabilă, urmează să fie inaugurat în 2014.
O bună parte a liderilor europeni prezenţi la dineul de joi seară unde le-a fost prezentată broşura respectivă s-au încruntat însă când au văzut costurile pe care noul sediul le va avea, circa 270 de milioane de euro. Amărăciunea a fost şi mai mare în condiţiile în care blocul comunitar încearcă să convingă Grecia să îşi reducă drastic din cheltuielile publice pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.
Pretenţii fără obligaţii
Primul care şi-a exprimat nemulţumirea a fost David Cameron. "Sunt de obicei o fire pragmatică. Dar când ţi se dă o broşură lucioasă în care este prezentat nu ştiu ce sediu impozant al Consiliului European, totul devine foarte frustrant", a declarat premierul britanic la conferinţa de la finalul reuniunii de la Bruxelles.
"Stai atunci şi te întrebi dacă aceste instituţii trec prin ceea ce fiecare ţară şi cetăţenii ei trec atunci când reduce cheltuielile publice pentru a-şi redresa deficitul bugetar", a adăugat Cameron, subliniind că el este mulţumit de actuala clădire care găzduieşte lucrările Consiliului European.
Un consilier al preşedintelui Herman van Rompuy a venit imediat cu explicaţii. "Acest proiect a fost decis acum mulţi ani, când criza nu izbucnise încă. Ne va costa acum mai mult dacă sistăm proiectul decât dacă îl finalizăm", a precizat acesta. Politici centrate pe reducerea cheltuielilor
Răbufnirea lui Cameron este un nou indiciu, scriu jurnaliştii brianici, că viitoarele politici europene ale premierului conservator vor fi unanim centrate pe reducerea cheltuielilor pe care blocul comunitar în ansamblu le generează. De altfel, Cameron a şi anunţat că viitorul ambasador britanic pe lângă UE, din ianuarie 2012, va fi Sir John Cunliffe, unul din arhitecţii deciziei Londrei de a rămâne în afara Zonei Euro în 1997. Cunliffe a fost mandatat să negocieze dur viiitorul buget al UE.
Marea Britanie a mai anunţat vineri că nu va contribui deloc la noul pachet de asistenţă financiară, în valoare de circa 110 miliarde de euro, pe care UE îl va pune la dispoziţie Greciei.