Premieră. Secție specială pentru copiii dependenți de droguri, la spitalul din Oradea
- Georgeta Petrovici
- 30 august 2018, 10:20
Pentru prima dată în România un spital de stat va trata copiii dependenți de droguri, jocuri sau alcool într-un spațiu special dedicat.
Spitalul „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea înființează în cadrul Compartimentului de psihiatrie infantilă, primele trei paturi dedicate exclusiv copiilor cu dependențe. ”Avem perioade în care zilnic vine câte unul. Fie că e vorba de intoxicație cu alcool, sau droguri, etnobotanice sau altele. Fenomenul consumului de substanțe a luat amploare în rândul adolescentilor. Cei care se adresează serviciului de urgență reprezinta doar vârful aisbergului”, spune dr. Sanda Tagureanu, psihiatru.
Având în vedere că fenomenul s-a acutizat deja de 10 ani, și că cei mai mici copii intoxicați au numai 12 ani, Consiliul medical al spitalului a decis în unanimitate, ieri, înființarea a trei paturi pentru adicții, pentru copiii care ajung în stare gravă la spital din pricina alcoolului sau a drogurilor.
”Până acum acești copii ajungeau la Urgențe”, arată managerul spitalului, Dorin Foncea.
În continuare, Consiliul Județean Bihor urmează să investească în amenajarea unui centru de adicții la Nucet. ”Decizia pentru cele 10 paturi de adicție din spitalul de la Nucet s-a luat în Consiliul Județean, anul trecut. Ideea era ca minorii acuți în sevraj să fie stabilizați în urgență, pe cele 3 paturi de adicție de la Spitalul „Dr. Gavril Curteanu”, iar apoi să primească tratament pe 10 paturi de adicție de la Spitalul din Nucet”, a mai explicat managerul unității sanitare.