Premieră românească: transplant cu ficat împărțit la Institutul Fundeni

Premieră românească: transplant cu ficat împărțit la Institutul Fundeni

Specialiștii de la Institutul Fundeni au salvat două vieți cu ficatul unui tânăr aflat în moarte cerebrală. Aceasta este prima operație de transplant cu ficat împărțit din România.

Doi tineri de 17 și 24 de ani se aflau pe lista de așteptare pentru un ficat, dar medicii au ales să le dea ambilor o șansă la viață. „Având de ales între două cazuri la fel de grave, am luat această decizie, să efectuăm ceea ce se cheamă operaţie de transplant cu ficat împărţit. Operaţiile, ambele au fost foarte dificile tehnic. În primul rând, operaţia de împărţire a ficatului a fost dificilă. Fiecăruia dintre cei doi primitori trebuie să îi ajungă o porţiune de ficat care să îi asigure supravieţuirea imediată”, a explicat doctorul Irinel Popescu. Operaţiile s-au efectuat după tehnica transplantului de la donator în viaţă, precum mamă, tată sau rude apropiate. În timp, fragmentul de ficat implantat se regenerează şi ajunge la dimensiuni normale. În România, numărul donatorilor este mic în comparaţie cu numărul tot mai mare al pacienţilor cu boli grave, astfel că operaţia de transplant cu ficat împărţit reprezintă o bună soluţie.

Ne puteți urmări și pe Google News