În perioada 12-14 iunie Universitatea Politehnica din București va găzdui conferința comună la nivel înalt Set-Plan & ENVE: „Realizarea procesului de tranziție energetică la nivel local”, organizată de Comisia Europeană, Asociația Municipiilor din România, Comitetul European al Regiunilor și Ministerul Energiei .Cu această ocazie va fi prezentat, în premieră autobuzul alimentat cu hidrogen, vehicul care utilizează o tehnologie inovativă dezvoltată recent.
La Conferința SET Plan 2019 (Planul strategic european privind tehnologiile energetice) și Reuniunea Comisiei ENVE (Comisia pentru energie, schimbări climatice și mediu) din cadrul Comitetului European al Regiunilor vor participa reprezentanți ai Comisiei Europene și peste 600 de lideri locali și regionali aleși, preşedinţi de regiuni, primari din cele 28 state membre ale Uniunii Europene, membri ai guvernelor, cercetători, precum si reprezentanți ai companiilor active în domeniul energetic.
Autobuzul , care va fi prezentat la București de către compania Van Hool din Belgia, utilizează o tehnologie dezvoltată recent pe bază de celulele de combustibil alimentate cu hidrogen împreună cu baterii. În această arhitectură hibridă, celula de combustibil furnizează toată energia pentru funcționarea vehiculului, în timp ce bateriile sunt capabile să asigure puterea de vârf a motoarelor pentru a face față accelerației rapide.
Realimentarea unui astfel de autobuz durează aproximativ 7 minute pentru umplerea obișnuită de astăzi, dar în scurt timp va fi disponibilă tehnologia necesară unei umpleri în mai puțin de 5 minute. Deoarece celula de combustibil generează numai apă ca emisie, acestea sunt autobuze cu emisii zero. Astfel de autobuze rulează deja în câteva orașe mari din Europa precum Londra, Amsterdam, Hamburg, Koln, Frankfurt, Rotterdam, Milano.
Tot în cadrul acestui eveniment, vor fi prezentate și două mașini alimentate cu hidrogen: Toyota Mirai și Hyundai Nexo. Prezentarea autobuzului, a celor două mașini, precum și a unei statții de alimentare cu hidrogen va avea loc în data de 13 iunie, ora 12.30, în fața Aulei Universității Politehnica din București.
Mai multe date despre conferință se regăsesc pe platforma dedicată http://setplan2019.gov.ro/