Un tânăr de 28 de ani din Beiuș a intrat în moarte cerebrală după ce i-a explodat un dispozitiv artizanal în față. Tragedia a dat șansă la viață altor patru persoane.
Tragicul incident i-a cauzat băiatului răni puternice la cap, iar medicii nu l-au mai putut salva. Organele au fost prelevate, în premieră, într-un alt centru medical decât cel din Oradea.
„Niciodată în România nu a fost transportat în alt centru un donator declarat în moarte cerebrală. De altfel, transportul unui donor se face foarte rar în întreaga lume, numai în condiții de forță majoră. A fost un efort foarte mare să ajungă în timp la SCJU Tg. Mureş, pentru că timpul de ischemie (întrerupere a circulaţiei sanguine – n.r.) la cord este de 4 ore. Dacă ar fi fost prelevat în Oradea, cordul prelevat ar fi ajuns mult prea târziu transportat cu Ambulanta la Tg Mureş”, a explicat coordonatorul programului de transplant din Bihor.
Medicii au reușit să îi salveze inima, ficatul și rinichii. Patru bolnavi vor primi acum o nouă şansă: doi dintre ei, bolnavi de inimă şi de ficat, vor fi salvaţi, iar alţii doi, bolnavi de rinichi, nu vor mai face dializă.
„Tânărul a fost internat din noaptea de 12/13 ianuarie cu un traumatism craniocerebral la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, a fost operat, dar n-a mai avut nicio şansă. A fost declarat în moarte cerebrală miercuri seară. Familia tânărului a găsit puterea de a transforma propria dramă în speranţă pentru alţi oameni necunoscuţi şi a fost de acord cu prelevarea organelor. Imediat a început mobilizarea echipelor medicale în cursa contracronometru pentru salvarea de vieţi şi pentru ca gestul familei să nu fi fost în zadar”, este scris pe pagina de Facebook a Agenţiei Naţionale de Transplant.
„Vineri dimineaţă, la Tg. Mureş, efortul medicilor de la Oradea a fost preluat de echipa de coordonare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, de echipele de prelevare ale Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Tg Mureş, Institutului Clinic Fundeni şi Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj. Astfel, 4 oameni vor primi o nouă viaţă prin transplant de cord, ficat şi rinichi.
Nimic nu poate compensa pierderea unui membru al familiei, dar poate gândul că au dăruit o şansă la viaţă celor aflaţi în suferinţă le poate aduce alinare. Ne înclinăm cu emoţie în faţa familiei donatorului pentru decizia luată", se mai arată în postare”, scrie ANT, potrivit Bihoreanul.