Teatrul Sică Alexandrescu va prezenta, în 9 şi 10 decembrie, în Sala Mare, de la ora 19.00, piesa „Aventura”, o adaptare a regizorului de teatru Dominic Dembinski, după piesa „Somnoroasa aventură”, de Teodor Mazilu
Domnul Gherman, un politician impecabil, ireproşabil şi implacabil, serios, e în căutarea echilibrului. Şi cum altfel poate regla balanţa armoniei dacă nu cu imaturitatea, iresponsabilitatea şi inocenţa Gabrielei. Iar cum calea spre fericire nu e niciodată facilă, drumul bărbatului nostru serios către inima tinerei trece obligatoriu pe la mătuşa Cleo, mamă iubitoare, intrigantă de profesie şi veşnic direct interesată de confortul propriu. Răpirea Gabrielei de către Domnul Gherman pare sa fie unica solutie pentru a-i aduce impreuna pe cei doi. În această aventură „serioasă” îşi găsesc repede locul şi Ogaru, inepuizabilul excroc sentimental fără vârstă, şi Manole, iubitul sincer, mecanicul amator de plimbări în pădurea Băneasa.
Aceasta poveste, o satira acida a lui Teodor Mazilu, ce țintea clasa activiștilor de partid din anii ‘60, este adaptata de regizorul Dominic Dembinski evenimentelor din Decembrie 1989, cand foștii „aparatnici” vor deveni prin cameleonism noua clasa conducătoare ce va implementa capitalismul cu specific românesc . Astfel, comedia devine tragică si se termina intr o cheie ce speram sa-l pună pe gânduri pe spectatorul de astazi, care, si după 28 de ani, este încă „victima” favorizata sau nu a noii sale istorii care încă se scrie si rescrie !
„Personajele mele, având un fel de ridicolă conştiinţă de sine, simt nevoia să se autoironizeze şi, ori de câte ori se iveşte ocazia, prin natura ei, prostia este şi violentă. Dar nuanţând-o, trebuie să-i recunoaştem prostiei şi o anumită complexitate. Prostia nu e numai obtuză. Ea are o extraordinară putere de a mima orice: poate mima inteligenţa, prostia se poate indigna faţă de de mediocritate, prostia poate mima chiar sila faţă de prostie." Teodor Mazilu
AVENTURA
Adaptare după „Somnoroasa aventură”, de Teodor Mazilu
de Teodor Mazilu
Distributia:
Gherman: Gabriel Costea
Cleo: Viorica Geantă Chelbea
Gabriela : Claudia Suliman
Ogaru: Marius Cisar
Manole: Demis Muraru
Admiratorul : George Custură
Cetățeanul, Leul : Relu Sirițeanu
Cetățeanca, Chelnerița, Secretară, Vânzătoare : Oana Hui
Muzica & Video : Mihaela Constantinescu (TVR)
Decorul si costumele: Rodica Garștea Direcția de scenă si adaptarea: Dominic Dembinski
fotografii: Teatrul Sica Alexandrescu