În urmă cu aproximativ 30.000 de ani, o stea pe cale de a exploda, aflată de cealaltă parte a discului Căii Lactee, a emis un puternic amestec de raze-X şi unde radio, care la data de 28 aprilie 2020 a trecut peste Pământ, declanşând alarma la observatoarele radioastronomice de pretutindeni de pe glob, transmite vineri Live Science.
Semnalul a fost detectat şi în jumătate de secundă a dispărut, însă astronomii şi-au dat seama că au surprins ceva deosebit: prima „emisie radio rapidă” (fast radio burst - FRB) ce provine de la o stea cunoscută din Calea Lactee, conform unui studiu publicat la 27 iulie în revista The Astrophysical Journal Letters.
De la descoperirea lor în 2007, emisiile de tip FRB i-au uimit pe oamenii de ştiinţă. Astfel de explozii puternice de unde radio durează doar aproximativ câteva milisecunde, dar produc mai multă energie în acest interval foarte scurt de timp decât produce Soarele de-a lungul unui secol. Astrofizicienii încă nu ştiu ce produce acest tip de fenomene extrem de energetice, iar ipotezele variază de la coliziuni între găuri negre până la activitatea unor nave spaţiale extraterestre. Până acum, fiecare fenomen FRB detectat provenea din alte galaxii, aflate la sute de milioane de ani lumină.
Acest fenomen FRB este însă diferit. Observaţiile desfăşurate cu ajutorul radiotelescoapelor sugerează că provine de la o stea neutronică cunoscută. Stele neutronice sunt nuclee stelare extrem de dense, care se rotesc cu rapiditate în jurul propriilor axe. Materia din care sunt alcătuite nu este formată din atomi ci doar din neutroni. O astfel de stea este extrem de masivă şi foarte mică - având masa Soarelui la o dimensiune nu mai mare decât a unui oraş. O linguriţă de materie de pe o stea neutronică ajunge să cântărească mai mult decât muntele Everest.
Steaua de la care provine această emisie radio rapidă se află la aproximativ 30.000 de ani lumină, în constelaţia Vulpecula şi face parte dintr-o clasă şi mai ciudată de stele neutronice, denumite magnetari. Magnetarii, care au primit acest nume pentru că dezvoltă câmpuri magnetice incredibil de puternice, sunt stele neutronice capabile să emită cantităţi colosale de energie. Conform noului studiu, magnetarii reprezintă aproape cu certitudine o sursă de emisii radio rapide.
„Nu am mai observat niciodată o explozie de unde radio de tipul emisiilor radio rapide care să provină de la un magnetar”, a precizat coordonatorul acestui studiu, Sandro Mereghetti, de la Institutul Naţional de Astrofizică de la Milano. „Aceasta este prima conexiune bazată pe observaţii între magnetari şi emisiile radio rapide”, a adăugat el.
Magnetarul, denumit SGR 1935+2154, a fost descoperit în 2014, astronomii observând emisii puternice de raze gamma şi raze-X de la această sursă, la intervale aleatoare de timp. După ce a rămas aproape inactiv pentru o perioadă mare de timp, acest magnetar s-a trezit cu o puternică explozie de raze-X ce a fost detectată în luna aprilie a acestui an. Sandro şi colegii săi au detectat această explozie de raze-X prin intermediul satelitului Integral, aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), un instrument orbital conceput să detecteze cele mai energetice fenomene produse în Univers. În acelaşi timp, un radiotelescop din munţii Columbiei Britanice, Canada, a detectat o explozie de unde radio provenind de la aceeaşi sursă. Radiotelescoapele din California şi Utah au confirmat fenomenul de tip FRB a doua zi (29 aprilie).
O emisie simultană de unde radio şi raze-X nu a mai fost detectată de la un magnetar până în prezent, conform studiului care ajunge la concluzia că magnetarii sunt surse plauzibile de FRB.
După cum precizează cercetătorul ESA Erik Kuulkers, această descoperire a fost posibilă doar pentru că mai multe telescoape terestre şi orbitale au putut detecta simultan emisia de tip FRB, pe mai multe lungimi de undă din cadrul spectrului electromagnetic.