Premieră în MAI. Un polițist a fost amendat de colegi pentru o postare pe Facebook

Premieră în MAI. Un polițist a fost amendat de colegi pentru o postare pe Facebook

O notă critică la adresa unor șefi din Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, postată pe Facebook, a condus la sancționarea unui polițist din structura instituției. Criminalistul Bogdan Bănică, preşedinte executiv al Sindicatului SNPR DECUS, a fost sancționat cu 1.000 de lei.

Amenda a fost aplicată de un coleg la plângerea prealabilă a unui șef, în baza legii care sancționează tulburarea liniștii și ordinii publice. În baza aceleiași legi poate fi sancționat orice român care postează pe site-urile de socializare expresii jignitoare sau vulgare, au precizat, pentru EVZ, oficiali din Poliția Română.

Deși pe Faecbook „bubuie”, fel de fel de critici la adresa unor politicieni și nu numai, polițiștii au ajuns să se amendeze între ei pentru cuvinte jignitoare. Cel care a primit prima sancțiune de acest fel este criminalistul Bogdan Bănică, de la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Suceava. În calitate de vicepreședinte de sindicat și de membru într-o comisie de concurs pentru ocuparea postului de șef birou I la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Suceava, „post de altfel extrem de bine remunerat, cam cu 30.000 de euro pe an”, el a criticat pe Facebook modul în care s-a desfășurat concursul.

Bogdan Bănică susține că subiectele au fost selectate „cu ușile închise” și ar fi ieșit „cine trebuie”. Însă, într-una dintre postări l-ar fi jignit pe adjunctul IPJ, Cătălin Nistor, pe care l-ar fi numit „arici constipat”, așa cum scrie în procesul-verbal. Întocmit de un coleg de al sindicalistului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anchetă DNA

Bogdan Bănică susține că amenda primită este ilegală, deoarece, în procesul-verbal se face referire la postări în trei zile consecutive. Totul ar fi pornit de la postarea făcută cu privire la concursul organizat pentru ocuparea unui post la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava. În urma celor sesizate, liderul de sindicat l-a sesizat, în luna august, pe ministrul interimar de Interne, de atunci, Mihai Fifor.

„Au trimis sesizarea mea la IGPR, dar încă nu am primit răspuns”, a declarat, pentru EVZ, Bogdan Bănică. Însă, modul în care a fost ocupat postul cu pricina a ajuns în atenția Direcției Naționale Anticorupție.

„Am fost chemat și audiat la DNA, în legătură cu aspectele sesizate”, a adăugat vicepreședintele DECUS. LA DNA Suceava a fost înregistrat, de altfel, un dosar în care se fac cercetări, in rem, cu privire la eventuale fapte de natură penală ce ar fi fost comise.

Legea care ne taxează pe toți

Întrebat în baza cărei legi a fost sancționat, polițistul ne-a spus că a fost sancționat în baza Legii 61/1991 privind tulburarea ordinii și liniștii publice. Mai exact, a primit amendă conform articolului 2 alineatul 1 din legea în cauză. Am aflat, de la oficiali din Poliția Română, că acesta este cadrul legal și pentru sancționarea oricărei alte persoane care este acuzat că jignește pe Facebook.

La articolul 2 alineatul 1 se precizează: „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”.

Aceeași sancțiune a fost aplicată mai multor persoane care au depus plângeri prealabile la Poliție, susțin oficiali din IGPR.