Premieră în chirurgia oftalmologică din Transilvania, în rețeaua Dr. Holhoș

Dr. Teodor Holhoș este unul dintre chirurgii oftalmologi de renume în Transilvania și în România, cu peste 10.000 operații oftalmologice la activ. Dr. Holhoș este primul chirurg oftalmolog din Transilvania care realizează cele mai complexe operații refractive laser – operațiile Presbyond. 

  • Dr. Teodor Holhoș, primul chirurg oftalmolog din Transilvania care realizează cele mai complexe operații refractive
  • Operația Presbyond, cea mai complexă operație refractivă laser, acum în premieră în Transilvania
  • Gamă completă de operații oftalmologice refractive laser, în clinicile Dr. Holhoș

 

Presbyond este cea mai complexă operație laser din sfera oftalmologică, care necesită 2 lasere – laser cu femtosecunde și laser Excimer customizat – ambele disponibile pe cea mai modernă platformă refractivă, platforma laser Zeiss VisuMax & Mel 90, disponibilă în rețeaua ”Dr. Holhoș”. Operația laser Presbyond este singura intervenție laser din lume dedicată complet pacienților cu presbiopie, cu vârsta peste 40 ani. Este cel mai rapid și eficient tratament laser pentru pacienții cu acest diagnostic. Rețeaua Dr. Holhoș este singura din Transilvania și a doua din țară care oferă această operație pacienților.

Presbiopia apare odată cu înaintarea în vârstă, de obicei după 40 ani, și se manifestă prin vedere neclară în special la apropiere, deoarece cristalinul își pierde din elasticitate și totodată din puterea de acomodație. Presbyond presupune un tratament personalizat pentru fiecare ochi în parte, minim invaziv, prin care se modifică puterea de refracție a corneei, diferențiat la cei doi ochi. Operația durează câteva minute și se face la ambii ochi în aceeași ședință, cu anestezie locală. 

Platforma chirurgicală pe care se realizează această operație este o minune a tehnologiei în sine, o suită refractivă unică, formată din aparatul Zeiss VisuMax, laserul Excimer Zeiss Mel 90 și modulul Presbyond, capabilă să ofere totalitatea operațiilor laser de reducere a dioptriilor.

O premieră pentru orașul Sibiu și pentru rețeaua Dr. Holhoș este și operația laser pentru reducerea dioptriilor cu tehnologia RelEx SMILE de la Zeiss, o tehnologie revoluționară, cu maximul de confort pentru pacient, care nu doare deloc și oferă rezultate imediate. Pacienții suferind de miopie și astigmatism, cu vârsta de până în 40 ani, pot fi operați cu această tehnologie. Rezultatele se pot vedea imediat după operație, pacienții având posibilitatea să vadă bine fără ochelari la 30 minute după ce s-a încheiat intervenția.

Rețeaua de oftalmologie Dr. Holhoș oferă toate tipurile de operații laser pentru reducerea dioptriilor - laser Excimer PRK, FemtoLASIK, RelEx SMILE și Presbyond, ceea ce la momentul actual nu mai există decât la București.

”Mă bucur că putem fi primii care oferim operațiile Presbyond în Transilvania. Sunt cele mai complexe operații laser din sfera oftalmologică, iar rezultatele sunt spectaculoase.  Platforma Zeiss VisuMax & Mel 90 poate realiza toate tipurile de operații refractive laser. Tehnologiile Presbyond și RelEx SMILE sunt tehnologii de ultimă generație, cu care se pot realiza intervenții laser complexe și cu rezultate extraordinare”, a declarat dr. Teodor Holhoș.

Prezentă în 4 județe din Transilvania cu 4 clinici de chirurgie, rețeaua Dr. Holhoș oferă soluții chirurgicale minim invazive și celor care suferă de cataractă, afecțiuni ale retinei, glaucom și alte afecțiuni oculare. 

Rețeaua Dr. Holhoș numără în prezent 4 clinici de specialitate în Alba Iulia, Turda, Mediaș și Sibiu și 12 cabinete de optică medicală, fiind prezentă în județele Alba, Cluj, Sibiu și Mureș. 

Puteți afla mai multe informații pe www.drholhos.ro.