Premieră în Bosnia: o musulmancă, condamnată pentru crime de război

Premieră în Bosnia: o musulmancă, condamnată pentru crime de război

Justiţia bosniacă a pronunţat astăzi prima sentinţă privativă de libertate pentru o femeie musulmană care se face vinovată de execuţii de civili şi militari croaţi în timpul conflictului din Bosnia (1992-1995).

“Tribunalul a pronunţat o sentinţă de 5 ani şi jumătate de închisoare", a declarat judecătoarea Jasmina Kosovic.

În timpul procesului, Rasema Handanovic, 39 de ani, a pledat vinovată, recunoscându-şi participarea la executările sumare a trei civili şi trei militari croaţi, care s-au predat forţelor musulmane. Aceste crime au avut loc la 16 aprilie 1993 în satul Trusina, din sudul Bosniei. În total, atunci au fost ucişi 18 civili şi 4 prizonieri militari croaţi.

Potrivit AFP, Handranovic era la acea vreme membră a unităţii speciale “Zulfikar", care depindea direct de Statul Major al armatei bosniace, majoritar musulmană.

După războiul din Bosnia, Rasema Handanovic a emigrat în SUA şi deţine astăzi cetăţenie dublă. SUA au extrădat-o în decembrie 2011.

În pofida faptului că, în timpul conflictului cu forţele sârbe, croaţii şi musulmanii din Bosnia au fost aliaţi, ei s-au luptat între ei timp de 11 luni, între 1993 şi 1994, în zonele centrală şi de sud din această ţară. Războiul din Bosnia a făcut 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de refugiaţi, adică jumătate din populaţia locală de dinaintea conflictului.

Ne puteți urmări și pe Google News