Premieră: „GOLEM” şi „ARALD” la Opera Naţională

Premieră: „GOLEM” şi „ARALD” la Opera Naţională

Opera Naţională Bucureşti îşi începe anul cu două premiere, operele într-un act „Golem” şi „Arald”, semnate de compozitorul român Nicolae Bretan (1887-1968). Acestea pot fi vazute, duminică, 18 ianuarie, la ora 18:30.

Cele două lucrări lirice sunt montate pentru prima oară pe scena ONB, producţia fiind parte a unui proiect cultural european în care sunt implicate ţări precum Franţa, Germania, Austria şi Cehia.

„Golem” are la bază o legendă ebraică şi drama simbolistă omonimă a lui Illes Kaczer. Din distribuţie fac parte: Adrian Mărcan (solist al Operei Braşov şi colaborator al ONB), Madeleine Pascu, Valentin Racoveanu şi Ştefan Schuller. „Golem” se va bucura de participarea corului ACCOUSTIC, dirijat de Daniel Jinga.

Având ca sursă de inspiraţie poemul „Strigoii” de Mihai Eminescu, cea de-a doua lucrare, „Arald”, va fi interpretată de soliştii Cătălin Mustaţă (colaborator ONB), Ionuţ Pascu, Madeleine Pascu şi Ştefan Schuller. În „Arald” vor evolua şi elevii Licelului de coregrafie „Floria Capsali” Laura Alecsandru, Roxana Cretan, Andreea Hosszu, Eugenia Stoian, coregrafia fiind semnată de Simona Şomăcescu.

Întregul spectacol se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Tiberiu Soare, iar regia îi aparţine Andei Tăbăcaru-Hogea. Scenografia a fost realizată de Hristofenia Cazacu, asistent scenografie - Anton Hirschkorn.

 

Ne puteți urmări și pe Google News