Premieră: Asia a întrecut Europa la număr de milionari şi avuţie
- Raluca Florescu
- 23 iunie 2011, 15:03
Numărul milionarilor din Asia l-a depăşit pentru prima dată pe cel din Europa şi se aşteaptă ca în câţiva ani să-l devanseze şi pe cel din SUA, potrivit ultimului raport anual "World Wealth Report" realizat de CapGemini şi Merrill Lynch.
Datorită Chinei şi Indiei, numărul milionarilor din regiunea Asia-Pacific a crescut cu 10% până la 3,3 milioane, locul secund la nivel mondial după cei 3,4 milioane de milionari din America de Nord în timp ce în Europa sunt 3,1 milioane de milionari, scrie Reuters, preluată de Agerpres.
De asemenea, avuţia combinată a Asiei a crescut cu 12% anul trecut până la 10.800 de miliarde de dolari, depăşind Europa şi ameninţând să devanseze SUA şi Canada a căror avuţie a crescut cu 9% până la 11.600 miliarde de dolari. Îmbogăţiţi în criză
De asemenea, studiul realizat de Merrill şi Capgemini arată că avuţia deţinută de milionarii din întreaga lume a crescut anul trecut cu 9,7% până la nivelul record de 42.700 miliarde de dolari, depăşind precedentul record stabilit în 2007, în timp ce numărul total al persoanelor care dispun de active de cel puţin un milion de dolari, exceptând valoarea rezidenţei principale, a crescut cu 8,3% până la 10,9 milioane.
Acelaşi raport arată că milionarii din America Latină au făcut faţă recesiunii globale mult mai bine decât omologii lor din alte regiuni. În perioada 2007-2010 avuţia combinată a milionarilor din America Latină a crescut cu 18,1%, depăşind creşterea de 14,1% înregistrată de avuţia milionarilor din regiunea Asia-Pacific. În schimb, avuţia milionarilor din America de Nord a scăzut cu 0,8% iar a celor din Europa s-a diminuat cu 4,4%.
Brazilia şi Mexic sunt ţările cu cei mai mulţi milionari din America Latină. Potrivit unui studiu realizat de banca britanică Standard Chartered Plc., peste 40% din milionarii din America Latină sunt în Brazilia.