ZIUA ÎN CARE MEDICINA ROMÂNEASCĂ a înregistrat o PREMIERĂ MONDIALĂ. La Cluj, a fost operat un copil cu o tumoră ce îi acoperea faţa

ZIUA ÎN CARE MEDICINA ROMÂNEASCĂ a înregistrat o PREMIERĂ MONDIALĂ. La Cluj, a fost operat un copil cu o tumoră ce îi acoperea faţa

Medicii de la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca au operat, astăzi, în premieră mondială, un băiat de cinci cu o tumoră gigant ce i-a acoperit faţa.

UPDATE: Intervenţia a fost finalizată cu succes în mai puţin de cinci ore. Tumora extirpată era canceroasă şi cântărea 800 de grame. Părinţii micuţului le mulţumesc doctorilor care au reuşit să facă "o minune". Copilul va avea nevoie de o nouă intervenţie de reconstrucţie facială, în condiţiile în care a rămas fără o parte din maxilar şi fără mandibulă. Andrei Dima, din Călăraşi, a fost diagnosticat în primăvara anului trecut cu această afecţiune nemiloasă. Tumora a cuprins ochiul, urechea, gura copilului, iar celulele bolnave s-au extins în corp, afectându-i un plămân. Operatia este extrem de complicată şi este efectuată de profesorul Teofil Lungu, şeful Clinicii de Chirurgie Orală şi Maxilo-Faciala din Cluj-Napoca.Intervenţia ar putea dura până la 10 ore. Profesorul Teofil Lungu are experienţă în intervenţii de acest gen. El a mai operat în acest an o fetiţă care avea o tumora gigant, iar rezultatele au fost foarte bune.

Ne puteți urmări și pe Google News